17.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024 - 6:25
No menu items!

„Plicul datornicului”. Poștașii bat la ușile românilor, în numele Fiscului

spot_img

Poșta Română își trimite angajații la românii care au datorii la ANAF cu un plic prin care sunt informați că pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu. În plus, poștașii vor putea încasa sumele respective. 

Un proiect de OUG pregătit de Ministerul Finanțelor propune ca Poșta Română să tipărească și să comunice persoanelor fizice documentele privind datoriile pe care le au la stat, în baza datelor comunicate de ANAF.

Scrisoarea de informare va conține cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, din care, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită și, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării.

Celelalte două documente din plic sunt ”Notificărea privind intenția de a beneficia de anulare a unor obligații bugetare” și modelul ”Cererii privind anularea unor obligații bugetare”.

Mai mult, poștașii trimiși la datorinici vor putea încasa banii de la românii care doresc să beneficieze de amnistia fiscală.

În schimbul acestui serviciu, Poșta Română va primi bani de la Ministerul Finanțelor.

Personalul din cadrul Poștei Române este obligat să respecte secretul fiscal asupra informațiilor de care a luat cunoștință ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.

Românii pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu, Ordinul (5521/2024) privind procedura de aplicare fiind publicat în Monitorul Oficial. Dacă în cazul firmelor se șterg dobânzile și penalitățile, în ceea ce privește persoanele fizice dispare o parte din datorie-  impozit și contribuții datorate.

                                                                                                              Adina Bucur