9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:21
No menu items!

Planul miliardarului de a cumpăra două insule pentru refugiaţi, aprobat de ONU

spot_img

 

Miliardarul egiptean Naguib Sawiris, a cărui avere ajunge la 3 miliarde de dolari, doreşte să cumpere două insule în Grecia pentru a ajuta situaţia refugiaţilor. Acesta a identificat deja insulele şi negociază cu proprietarii lor.

Potrivit unui comunicat de presă, planul domnului Sawiris a fost aprobat de Agenţia ONU pentru Refugiaţi şi se va întâlni cu reprezentanţi ai acesteia cât de curând, pentru a discuta posibilele arii de cooperare. Miliardarul “este deschis la orice formă de cooperare, atâta timp cât ideea sa nu este încetinită de nicio formă de birocraţie”.

Una dintre insule se va numi Aylan, în memoria lui Aylan Kurdi, copilul în vârsta de trei ani care a murit înecat încercând să ajungă pe insula Kos din Grecia.

Dl. Naguib a declarat că este dispus să cheltuiască 200 de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe refugiaţi. De asemenea, a anunţat faptul că acţiunea sa se bucură de multă atenţie, ceea ce a dus la un număr mare de donaţii, printre care două a câte 10 milioane de dolari.

Octavian Cătuşanu