10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 7:49
No menu items!

Planul de Relansare Economică: Granturi și scheme de ajutor, spitale regionale, autostrăzi și Canalul Siret-Bărăgan

spot_img

Guvernul prezintă miercuri Planul Național de Investiții și Relansare Economică, un program amplu care stă la baza următoarelor politici economice și administrative.

Documentul este elaborat de Guvernul României, iar la evenimentul de lansare, programat de la ora 18, va participa și președintele Klaus Iohannis. Conform documentului, Guvernul își propune să schimbe modelul de dezvoltare bazat pe consum, într-un model de creștere economică bazat pe investiții, digitalizare și stimularea capitalului autohton.

Obiectivul noului model de dezvoltare economică promovat de Guvern este realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media Uniunii Europene, în următorii 5 ani.

Guvernul se așteaptă ca anul acesta Produsul Intern Brut al României să se reducă cu 1,9%, însă precizează că o revenire a pandemiei va afecta perspectivele de creștere și va cauza daune semnificative companiilor și locurilor de muncă.

Documentul prevede mai multe măsuri pentru sprijinul IMM-urilor, granturi și fonduri nerambursabile, scheme de garantare, înființarea unei Bănci Naționale de Dezvoltare ca instituție de credit pentru proiecte de investiții și înființarea Fondului Român de Dezvoltare.

Sunt prevăzute și măsuri de protecție socială, printre care vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă, vouchere pentru copiii care provin din familii cu venituri mici și pachete pentru persoanele vulnerabile.

La capitolul investiții, Guvernul promite realizarea până în 2027 a trei spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova, conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României  prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres până în 2030, construcția metroului din Cluj și finalizarea liniei de metrou care face legătura cu Aeroportul Otopeni. De asemenea, Guvernul mai promite reabilitarea și modernizarea a 20.000 km de drumuri locale și 7.000 km de drumuri județene, extinderea rețelelor de apă și canalizare și realizarea Canalului Siret-Bărăgan.

INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT

    Rutier: Finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare – 407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres. Cost estimat: 4,3 miliarde euro.

    Sibiu – Pitești (Loturi 1, 4, 5), Craiova – Pitești, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borș), Sebeș – Turda, AO:Inelul de Sud București, Varianta de ocolire Bacău, Podul peste Dunăre de la Brăila.

    Conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres. Perioada: 2020 – 2030. Cost estimat: 31 miliarde euro.

    Sibiu – Pitești (Loturi 2, 3), Autostrada Transilvania: Nădășelu – Suplacu de Barcău, Autostrada Unirii: Tg. Mureș – Iași – Ungheni, A3: Ploiești – Comarnic – Brașov, A7: Ploiești– Suceava – Siret, AO: Inelul de Nord București; București – Alexandria – Craiova – Lugoj, Buzău/Focșani – Brăila – Galați, Măcin – Tulcea – Constanța; Transregio Gilău – Cluj N. – Apahida

Ce măsuri conține Planul de Relansare Economică. CITIȚI INTEGRAL AICI

GRANTURI  DE SPRIJIN PENTRU COMPANII

Granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru și investiții

  • Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi: Valoare grant: 2000 Euro/SRL fără salariați; Toate domeniile; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, chirii, utillități; Număr beneficiari: 50.000; Buget: 100 mil. euro
  • Schema de ajutor pentru activități de comerț și servicii afectate de Covid-19: Finanțarea chiriilor pentru perioada în care desfășuararea activității comerciale sau a serviciilor prestate a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă: valoarea chiriei/beneficiar/lună, pentru o perioadă de 3 luni. Buget: 160 mil. lei.
  • Capital de lucru pentru repornirea activităților economice pentru IMM-uri: Valoare grant: max. 125.000 Euro; Domenii: HoReCa, turism, transporturi, evenimente; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, echipamente; Buget: 350 mil. euro.
  • Granturi pentru investiții și pentru reconversia economică a IMM-urilor: Valoare grant: 50.000 – 200.000 Euro; Domenii: Industria sanitară, farmaceutică, alimentară, auto, IT, energie, construcții, transport, turism, confecții; Cheltuieli: producție, achiziția de echipamente, utilaje, tehnologii; Buget: 550 mil. euro.

Programe de finanțare nerambursabilă pentru creșterea competitivității IMM-urilor

  • Granturi pentru investiții pentru microîntreprinderi prin supracontractarea proiectelor din lista de rezervă din Programul Operațional Regional – Axa 2.1: Grant: max. 200.000 euro; Buget alocat: 117 mil. euro; Supracontractare: 130 mil. euro;
  • Granturi pentru creșterea competitivității IMM-urilor prin alocarea suplimentară de fonduri prin Programul Operațional Regional – Axa 2.2: Grant: 200.000 – 1.000.000 euro; Buget (alocare inițială și supracontractare): 450 mil. euro
  • Granturi pentru dezvoltarea IMM-urilor prin finanțarea investițiilor mari în creșterea productivității prin Programul Operațional Regional: Grant: 2.000.000 – 6.000.000 euro; Buget(alocare inițială și supracontractare): 550 mil. euro.

Granturi pentru inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor

  • Granturi pentru start-up-uri pentru studenți în domenii competitive și inovative: Valoare grant: 40.000 euro/2 locuri de muncă create până la 100.000 euro/5 locuri de muncă create. Domeniile de activitate prevăzute în Strategia Națională de Competitivitate a României și în Strategia de Cercetare Dezvoltare Inovare; Buget: 150 mil. euro
  • Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor: Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Cheltuieli: echipamente IT, automatizarea echipamentelor industriale, automatizarea fluxurilor tehnologice; Buget: 150 mil. euro
  • Star-Tech Innovation (Noul program Start – UP) Obiectivul schemei este finanțarea start-up-urilor inovative prin granturi de o valoare estimată la 42.000 euro. Beneficiari: aproximativ 7000 de noi IMM-uri
  • Finanțarea programelor de educație digitală a angajaților pentru IMM-uri: Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Buget: 30 mil. euro.

Sprijin pentru dezvoltarea agriculturii și a industriei agro-alimentare

  • Finanțarea depozitelor de comercializare a produselor agricole. Obiectiv: construcția a 8 depozite regionale cu temperatură controlată pentru depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și comercializarea produselor agricole locale. Valoarea investiției: 120 mil. euro.
  • Granturi pentru achiziția de echipamente pentru irigații: Achiziția de kit-uri pentru irigații – 6000 euro/beneficiar. Buget: 48 mil. euro.
  • Granturi de finanțare pentru antreprenoriat rural. Obiectiv: sprijinirea directă a activităților de procesare și de distribuție a produselor agricole obținute de micii producători; Valoare grant:40.000 euro/2 locuri de muncă create până la 100.000 euro/5 locuri de muncă create; Buget: 200 mil. euro.
  • Instalarea tinerilor fermieri cu teren agricol concesionat de la stat: Bugetul estimativ este de 42 milioane euro (20 milioane euro alocare distinctă pentru tinerii din afara granițelor în scopul reîntoarcerii în țară a celor cu experiență și formare în domeniul agricol). Pentru prima dată, beneficiarii pot accesa facilitatea concesionării de terenuri cu destinație agricolă, libere de contract cu suprafață de maxim 50 de ha, aparținând domeniului public sau privat al statului.

Programe de finanțare pentru investiții noi și pentru relocarea companiilor în România

  • Schema de ajutor de stat pentru investiții noi (greenfield). Obiectiv: Stimularea și atragerea investițiilor noi cu impact major în economie prin finanțarea de proiecte de investiții, inclusiv investiții de tip greenfield. Valoare ajutor de stat: max. 37,5 mil. euro/investiție; Buget alocat: 1,5 miliarde lei anual până în 2023.
  • Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională. Obiectiv: granturi pentru dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care determină crearea de noi locuri de muncă. Valoare ajutor de stat: max. 37,5 mil. euro/investiție; Buget alocat: 450 mil. lei anual până în 2025.

SCHEME DE GARANTARE ȘI INSTRUMENTE DE ASIGURARE A LICHIDITĂȚII

Programe de garantare a creditelor pentru capital de lucru și investiții

  • Programul IMM Invest pentru garantarea creditelor pentru capital de lucru și investiții pentru IMM-uri – Credite garantate de stat în proporție de 80% sau 90% și dobândă subvenționată 100% a creditelor de investiții și creditelor/liniilor de credit aferente capitalului de lucru contractate de microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii. Plafon: 15 mld. lei; Număr beneficiari: 40.000.
  • Garanții de stat pentru creditarea companiilor mari pentru capital de lucru și investiții – Garanții, în numele și în contul statului, acoperind necesarul de garantare în proporție de maxim 90%, pentru credite noi sau deja acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investițiilor şi/sau pentru susținerea activității curente a companiilor cu cifră de afaceri mai mare de 20 mil. lei. Plafon: 8 mld. lei; Număr beneficiari: 600.

Programe de garantare pentru asigurarea lichidității companiilor

  • Schema de garantare privind asigurarea creditului comercial (furnizor) – Prin acest program se urmărește stimularea expunerii la risc a asigurătorilor și facilitarea accesului companiilor la asigurarea creditului comercial. În cazul unei pierderi, suma plătită de către Ministerul Finanţelor Publice reprezintă 80% din suma neîncasată/nerecuperată de asigurător. Plafon alocat: 1 mld. lei.
  • Program de garantare a finanțărilor de tip factoring cu regres și scontarea efectelor de comerț. Obiectiv: acordarea de facilităţi de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate întreprinderilor mici şi mijlocii a căror valoare se stabilește prin corelare cu valoarea finanțărilor de tip factoring/operațiuni de scontare. Valoarea unei facilități de factoring acordate IMM-ului aderent pe un debitor cedat este de maximum 500.000 lei. Plafoane alocate: 1,5 mld. lei/factoring; 1,5 mld. lei/scontare.
  • Program de garantare a leasing-ului de echipamente și utilaje. Obiectiv: garantare a leasing-ului pentru IMM-urile care optează pentru o finanțare non-bancară. Vor fi acordate finanțări până la o limită maxima de 5.000.000 lei/ beneficiar, garantate în limita unui plafon de garantare în valoare de 1,5 miliarde lei.

INSTRUMENTE FINANCIAR-BANCARE DE CREȘTERE A CAPITALIZĂRII ȘI DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR

Instrumente de creștere a capitalizării companiilor și de finanțare a investițiilor

  • Măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii ale companiilor românești – Bonificații la plata impozitului pe profit acordată în funcție de menținerea capitalurilor proprii pozitive și/sau creșterea acestora pe o perioadă de timp.
  • Înființarea Fondului Român de Investiții (FRI) pentru finanțarea unor investiții în domenii de interes strategic – Înființarea unui fond de investiții de stat pentru finanțarea unor activități precum private equity (fonduri de investiții sub formă de participare la capitalul social al unor societăți comerciale), venture capital (fonduri de investiții în societăți comerciale nou sau de curând înființate), agenție de promovare a investițiilor, proiecte educaționale pentru antreprenori etc. Capitalizare inițială: 300 mil. euro.
  • Înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare (BND) ca instituție de credit pentru proiecte de investiții – Înființarea unei bănci de dezvoltare după modelul altor bănci de dezvoltare din Uniunea Europeană care contractează împrumuturi pe piețele de capital și acordă finanțări, în condiții avantajoase, pentru proiecte de investiții care sprijină obiectivele naționale de interes strategic.

MĂSURI ACTIVE DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ ȘI DE PROTECȚIE SOCIALĂ

Măsuri de sprijin pentru angajați și companii pentru reluarea activităților economice

  • Prelungirea indemnizației de șomaj tehnic – Continuarea măsurii privind acordarea indemnizației de șomaj tehnic pentru angajatorii/profesioniștii a căror activitate este suspendată. Impact: 850 mil. lei/lună.
  • Stimularea reluării activităților economice și a ocupării – Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj tehnic care își reiau activitatea se acordă o sumă în cuantum de 41,5% din salariul brut al angajatului (maxim 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe țară) pe o durată de 3 luni. Impact: 3,35 mld. lei.
  • Sprijin pentru program flexibil de muncă – Guvernul va asigura plata unei indemnizații în valoare de 75% din diferența dintre salariul brut al unui angajat prevăzut în contractul individual de muncă dinaintea reducerii programului și salariul brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii progamului de lucru. Măsura se aplică companiilor a căror cifră de afaceri a scăzut cu cel puțin 10% comparativ cu luna similară a anului anterior. Finanțarea acestei măsuri se va acoperi prin Programul SURE.
  • Granturi pentru formarea profesională a angajaților – Schema de finanțare se adresează angajatorilor care investesc în formarea profesională a propriilor salariați. Aceștia beneficiază de o subvenție stabilită în funcție de nivelul de calificare a programului de formare parcurs. Buget alocat: 150 mil. lei.

Alte măsuri de sprijin pentru ocuparea forței de muncă

  • Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani și a românilor întorși din străinătate – Se acordă un sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului dar nu mai mult de 2500 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă: Tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani; Persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență; Cetățeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatori străini, din motive neimputabile lor.
  • Măsuri active pentru lucrătorii sezonieri și zilieri din domeniile agriculturii, HoReCa și turismului – Protejarea angajaților prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare pentru: Persoanele care au desfășurat activități ca zilieri în luna anterioară solicitării; Persoanele care desfășoară activități sezoniere în baza unor contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată de cel puțin 3 luni.
  • Locuri de muncă pentru tineri – Valoarea granturilor acordate pentru acțiuni antreprenoriale: 25.000 euro pentru susținerea locurilor de muncă destinate tinerilor. Buget: 300 mil. euro.
  • Stimularea desfășurării muncii în regim de telemuncă – Acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă.

Măsuri de protecție socială

  • Pachete alimentare și de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile – Sprijin pentru persoanele aflate în situații de dificultate, risc de sărăcie sau cu venituri precare prin oferirea de pachete alimentare și pachete de igienă corporală; Beneficiari: 1,18 mil. persoane; Buget alocat: 225 mil. euro.
  • Vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă – Vouchere pentru mese calde acordate persoanelor în vârstă de peste 75 de ani care au venituri sub venitul minim garantat. Beneficiari: 250.000 persoane. Buget alocat: 100 mil. euro
  • Vouchere pentru elevi – Vouchere pentru elevii care provin din familiile cu venituri mici sau cu venituri sub venitul minim garantat aflați în risc de sărăcie severă, pentru achiziționarea de rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte. Beneficiari: 400.000 copii. Buget alocat: 30 mil. euro.