14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 18:31
No menu items!

Plafonarea facturilor la energie si gaze, adoptată în Parlament

spot_img

Proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor a fost adoptat de Parlament. Au votat „pentru” 285 dintre cei 297 de deputați prezenți.

Pentru intrarea în vigoare a legii, este nevoie ca proiectul să fie promulgat de șeful statul și să apară în Monitorul Oficial.

Legea prevede o serie de măsuri de ajutor pentru plata facturilor la energie electrică și gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Pentru clienții casnici:

-Acordarea unei compensații unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale limita maximă a consumului este: a) 1500 kWh energie electrică, alocat în transe lunare; b) echivalentul în kWh a 1000 m3 de gaze naturale la un factor de conversie de 10.6 kWh per m3, alocat în transe lunare

-Familiile cu domiciliul în una dintre localităţile situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», sau în unele localităţi din Munţii Apuseni beneficiază de o reducere cu 50% a prețului final al energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice aferent contractului de furnizare încheiat.

Pentru toţi operatorii economici, clienţi finali, pentru fiecare loc de consum:

-exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență şi accizei

-exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei.

Preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează astfel:

-prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;

-prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh

Diferența între prețul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 și plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând prețul gazelor naturale, va fi compensată de la bugetul de stat.

Diferența între prețul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 și plafonul maxim 525 lei/MWh, reprezentând prețul energiei electrice active va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziție distinctă de cheltuieli bugetare.

Pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul va aloca bugetelor unităților administrativ teritoriale o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh, prevăzut la art. 6 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege.

Pe perioada de aplicare a dispoziţiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021, la cererea debitorului, client final din categoria consumatorilor vulnerabili, aşa cum aceasta este definită în Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se suspendă obligaţia de plată a facturilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum şase luni, fără costuri suplimentare pentru acesta

Prețul de referință al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh și include tarifele reglementate pentru servicii de rețea, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, contravaloarea certificatelor verzi, acciză și TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Săptămâna trecută, Senatul a discutat și a aprobat proiectul într-o singură zi, astfel că schema de sprijin pentru consumatorii casnici și firme a ajuns rapid pe ordinea de zi a deputaților. Ministrul Energiei s-a declarat încrezător, marți, că toate prevederile legale legate de compensarea și plafonarea prețurilor la energie vor fi funcționale la 1 noiembrie, urmând ca de acestea să beneficieze atât consumatorii casnici cât și companiile, profesiile liberale, spitalele, unitățile de învățământ sau ONG-urile.

                                                                                                                  Adina Silav