2.8 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 4:46
No menu items!

Piteşti: Ambulanţă implicată într-un accident rutier. Două persoane au fost rănite

spot_img

ambulanta

O ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş aflată în misiune a fost lovită vineri de un autoturism care nu a acordat prioritate de trecere, într-o intersecţie din Piteşti, în urma accidentului fiind rănite asistenta medicală şi o adolescentă de 14 ani care se afla în autoturism.

Accidentul s-a produs vineri, în municipiul Piteşti, la intersecţia dintre străzile Eroilor şi Armand Călinescu.

Șoferul unui autoturism care circula pe un drum secundar nu a respectat semnificaţia indicatorului “Cedează trecere” şi nu a acordat prioritate ambulanţei care se afla în misiune, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, autoturismul lovind ambulanţa, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş.

În urma impactului, au fost rănite uşor două persoane – asistenta echipajului medical al ambulanţei, o femeie în vârstă de 47 de ani, şi o tânără de 14 ani aflată în autoturismul care a provocat accidentul.

Poliţiştii sosiţi la locul accidentului i-au testat pe ambii şoferi, stabilind că niciunul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

A.V.