24.7 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 22:48
No menu items!

Piperea: În perioada 2009-2012 au fost recuperate 1,9 mld lei din dosarele de insolvență. ”Factura” crizei este de minimum 25 mld. €

spot_img

 Piperea: În perioada 2009-2012 au fost recuperate 1,9 mld lei din dosarele de insolvență. ”Factura” crizei este de minimum 25 mld. €

Totalul sumelor recuperate în dosarele de insolvență în perioada 2009-2012 este de 1,9 miliarde de lei, în condițiile în care anul trecut totalul sumelor înscrise în dosarele de insolvență cu titlu de creanță (“masa credală”) era de 131,2 miliarde de lei, a afirmat avocatul Gheorghe Piperea, într-o postare pe blogul personal.

Piperea citează un document statistic al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență (UNPIR), asociație în care ocupă funcția de prim-vicepreședinte.

Masa credală a crescut constant – 20 miliarde lei în 2009, 49,2 miliarde în 2010, 109 miliarde lei în 2011 și 131,6 miliarde lei (cca. 31 mld €) în 2012.

Pentru acești patru ani, rata de recuperare a creanțelor s-a limitat la aproximativ 400 milioane de euro. ”Se poate spune că o parte din factura crizei este de cel putin 25 de miliarde de euro”, a afirmat Piperea.

Din cele 400 de milioane de euro recuperate, 45% au ajuns la creditorii garantați – în principal bănci, iar 17% la creditorii bugetari – în principal ANAF.

Alte concluzii prezentate de Piperea:

– În acești ani, numărul total al dosarelor de insolvență a ramas relativ constant – în jur de 35.000, însă în fiecare an intrat în jur de 25.000 de dosare noi. De aici, rezultă că anual s-au înregistrat aproximativ 25.000 de falimente ale societăților aflate inițial în insolvență.

– Dacă în 2009, ponderea dosarelor de insolvență era dată de cele deschise la cererea creditorilor (55%), în anii crizei, ponderea s-a deplasat către dosarele deschise la cererea debitorului (52%).

– Cele mai multe dosare au eșuat în faliment (94%), ceea ce înseamnă că, deși pare un beneficiu pentru debitorii care “se pun sub protecția tribunalului”, insolvența este, de fapt, începutul sfârșitului.

– ”Nu cred ca îngrijorarea fiscului și a guvernului față de un fenomen al insolvenței are baze reale, căci nimeni nu își dorește să iasă voluntar din afaceri”

– Numărul mare de falimente voluntare este o consecință a lipsei de măsuri de politică economică de relansare, ceea ce face criza economică o stare “obișnuită”

– În 2013 sunt așteptate alte câteva insolvențe de mari companii, inclusiv companii publice, plus companiile din domeniul energiei “verzi” – noua “bulă” speculativă care se va sparge cam în aceleași coordonate în care s-a spart în 2008-2009 “bula” speculativă din imobiliare, ceea ce va adauga alte miliarde de euro acestei “facturi”.

– Permanentizarea crizei și cvasi-generalizarea insolvenței sunt extrem de periculoase. Nu va mai circula banul, oamenii, comercianții vor re-generaliza trocul, ca în 1992-1996, sub Guvernul Văcăroiu.

– ”De aceea, cât mai este din anul 2013, an ne-electoral, e nevoie de punerea cât mai rapidă la lucru a insolvenței ca metodă de privatizare”.

Luna trecută, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanţelor Daniel Chiţoiu să accelereze procedura de elaborare a Legii insolvenţei, astfel încât în noua formă actul normativ să permită sprijinirea firmelor corecte şi falimentarea celor care fraudează statul.

”Aştept cât mai curând modificarea Legii insolvenţei, în aşa fel încât pe cei corecţi să-i ajutăm să treacă peste o perioadă dificilă, iar pe cei care s-au obişnuit că trăiesc bine fără să plătească vreo taxă sau impozit să-i ducem în faliment, acolo unde merită să ajungă cei care consideră că pot să-i fraudeze pe toţi ceilalţi. O să vă rog, domnule vicepremier, să vă ocupaţi personal cu accelerarea procedurii de elaborare a legii şi cred că asta va face ordine”, a afirmat Ponta.

Vlad Bârleanu