13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:07
No menu items!

Pinguinilor li se administrează medicamente împotriva depresiei din cauza vremii

spot_img

pinguini

Din cauza condițiilor meteo severe din nord-estul Angliei pinguinilor dintr-un sanctuar marin li s-au administrat medicamente împotriva depresiei.

Cei 12 pinguini Humboldt originari de pe coastele statelor Peru și Chile dădeau semne de stres, astfel încât s-au pus pastile în peștii pe care îi mănâncă, a declarat vineri pentru AFP Lyndsey Crawford din conducerea sanctuarului din Scarborough (litoralul atlantic al Yorkshire, lovit de furtuni).

Pastilele, foarte mici și care nu au gust neplăcut, contribuie și la întărirea sistemului lor imunitar.

Fiindcă nu sunt din zone cu condiții meteo similare, „nu s-au obișnuit cu acest tip de vreme rea atât de mult timp”, a adăugat o colegă a acesteia. Pinguinii își manifestă stresul rămânând mai degrabă la căldură decât să meargă în apă, mediul lor natural.

Pinguinii Humboldt sunt amenințați de dispariție în habitatul lor natural din Chile și Peru din cauza mai multor factori, printre care încălzirea climei, pescuitul excesiv și proliferarea șobolanilor care le mănâncă ouăle.

C.A.