15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 13:13
No menu items!

Piața licitațiilor de artă: 150.000 € pentru o pictură de Ioan Andreescu, un nou record de autor

spot_img

Piața licitațiilor de artă: 150.000 € pentru o pictură de Ioan Andreescu, un nou record de autor

Sesiunea de licitații de artă din această săptămână dedicată clasicilor picturii românești a înregistrat încasări totale de 450.000 de euro, cel mai bun rezultat din 2011 până în prezent, potrivit unui comunicat al Casei de licitații Artmark.

Rata de adjudecare a fost de 94%. Sesiunea, desfășurată marți și miercuri, a adus și un nou record de autor pentru Ioan Andreescu, a cărui operă ”Ulcică cu flori de camp” a fost vândută cu 150.000 de euro.

Tot cu 150.000 de euro a fost adjudecată și pictura ”Întoarcerea de la târg”, a lui Nicolae Grigorescu.

Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008. În cei cinci ani de existenţă, Artmark a organizat aproape 100 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie.

Vânzările publice ale Artmark au crescut de la 10,7 milioane de euro în 2011 la 11,9 milioane de euro în 2012. Piața licitațiilor de artă din România a crescut de la aproximativ 13,7 milioane euro în 2011 la aproximativ 14,6 milioane euro în 2012.

Recordul pentru o operă de artă vândută la o licitație în România este de 290.000 de euro, pentru pictura ”În iatac”, a lui Nicolae Tonitza.

Vlad Bârleanu