27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 16:30
No menu items!

Piaţa auto din România, în creștere cu 26% pe zece luni, al treilea avans din UE

spot_img

Vânzările Dacia în UE au depășit 300.000 de unități

autostrada arad
România a înregistrat o creșetere anuală a pieței auto cu 26,2%în primele zece luni din acest an, potrivit datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Astfel, s-au vândut 58.908 de unităţi în intervalul ianuarie-octombrie, de la 46.667 de unităţi, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Indici mai mari de creștere au fost obținuți de Portugalia (34,7%) şi Irlanda (29,6%).

La nivelul Uniunii Europene, vânzările de maşini noi au urcat cu 6,1% în comparaţie cu acelaşi interval din 2013, la 10,64 milioane de unităţi, pe fondul creşterii marilor pieţe din Europa: Spania (+18,1%), Marea Britanie (+9,5%), Italia (+4,2%) și Germania (+3%).

Dacia a avut cel mai important avans dintre mărcile cu volum ridicat de vânzări, de 28,7%, la 304.405 de unităţi. Avansul Dacia a fost depăşit doar de Jeep, în urcare cu 51,2%, la 27.257 de maşini, şi Mitsubishi, cu un plus de 42,4%, la 77.123 maşini.

Cel mai mare producător auto european, grupul german Volkswagen, a raportat o creştere de 7,9%, la 2,69 milioane de maşini.

Piaţa auto din UE a crescut pentru a paisprezecea lună consecutiv, înregistrând un avans de 6,5% în luna octombrie faţă de aceeaşi lună din 2013.