6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:52
No menu items!

Phenianul învinovățește Seulul pentru anularea negocierilor

spot_img

Phenianul învinovățește Seulul pentru anularea negocierilor

Coreea de Nord învinovățește Coreea de Sud pentru anularea negocierilor la nivel înalt ce urmau să aibă loc între cele două ţări vecine şi a avertizat că perspectivele dialogului sunt serios compromise, transmite AFP.

„De la bun început, Sudul nu a avut deloc intenţia să deschidă dialogul”, a declarat un purtător de cuvânt al Comitetul nord-coreean pentru reunificarea paşnică a Coreii (CPRK), care se ocupă de relaţiile dintre cele două ţări, adăugând că „pur şi simplu, a căutat să ridice obstacole, să întârzie negocierile şi apoi să le saboteze”, acuzând în același timp Seulul de „obstrucţie arogantă” şi „perturbare intenţionată”.

„Această atitudine grosolană, imorală şi provocatoare ne determină să ne întrebăm încă o dată în legătură cu posibilitatea de a purta discuţii serioase, de a ameliora relaţiile, chiar dacă dialogul oficial va fi lansat în viitor”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

O delegaţie nord-coreeană urma să se deplaseze la hotelul Grand Hilton din capitala sud-coreeană, pentru o serie de discuţii timp de două zile. Negocierile ar fi fost primele după şase ani, la nivel ministerial.

Întâlnirea a fost însă anulată marţi seară fără să se anunţe dacă este vorba despre o amânare sau anularea ei definitivă.

C.I.