6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:59
No menu items!

Petre Tobă: Sunt mândru că cetățenii au încredere în Poliţia Română

spot_img

Poliția Română rămâne instituția pe care românii se bazează pentru a le asigura liniștea și siguranța de zi cu zi, îndeplinind această misiune cu profesionalism și eficiență.

„Cei 194 de ani sărbătoriți astăzi înseamnă mai mult decât istoria unei instituții, este istoria evoluției și modernizării întregii societăți românești. Poliția Română a fost parte a acestor transformări, adaptându-se mereu vremurilor, dar păstrând misiunea sa fundamentală de a apăra viața, integritatea și bunurile cetățenilor și de a preveni și combate infracționalitatea de orice tip. Am fost polițist timp de 25 de ani şi sunt mândru că cetățenii au încredere în Poliţia Română”, a spus ministrul de interne Petre Tobă, cu ocazia Zilei Poliției Române.

Ministrul a ținut să precizeze că „într-un context european în care riscul terorist a devenit o realitate dureroasă, siguranța cetățenilor și consolidarea încrederii în instituțiile statului român sunt premisele fundamentale pentru funcționarea normală a statului de drept”.

Petre Tobă apreciază rezultatele polițiștilor cu efect direct în creșterea siguranței cetățenilor. „Acest trend pozitiv trebuie menținut, iar pe lângă misiunile cotidiene, trebuie să ne concentrăm și pe acțiuni de prevenire a unor fenomene noi, cum sunt radicalizarea sau migrația ilegală. Am convingerea că împreună vom face față cu succes acestor provocări și vom contribui, în continuare, la consolidarea statutului României de reper regional de stabilitate și securitate”, a spus Tobă.

Cu ocazia Zilei Poliției Române vă felicit și vă mulțumesc pentru modul eficient în care asigurați siguranța cetățenilor noștri, pentru misiunile îndeplinite cu succes în țară și în străinătate. În aceeași măsură țin să mulțumesc și familiilor dumneavoastră care vă sunt mereu alături, înțelegând sacrificiile personale și riscurile pe care vi le asumați zi de zi în meseria de polițist.Tuturor vă doresc succes în misiunile viitoare și să rămâneți aceiași profesioniști integri și curajoși

Petre Tobă

Andrei Tudor