6.1 C
București
luni, 2 decembrie 2024 - 17:58
No menu items!

Peste 9.300 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore. Tot mai mulți bolnavi, internați la ATI

spot_img

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.339 de cazuri noi de COVID-19, fiind raportate 12 decese. La Terapie Intensivă sunt internaţi 253 de pacienţi, numărul fiind mai mare decât în ziua precedentă.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.339 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 463 mai puţine faţă de ziua anterioară. 1822 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis MS.

În Bucureşti au fost raportate 2.569 de cazuri noi, în Cluj – 619, în Constanţa – 460, în Timiş – 420, în Braşov – 392, în Prahova – 376, în Iaşi – 328, în Sibiu – 325, în Dolj – 320, în Ilfov – 311, în Bihor – 248, în Mureş – 228, în Galaţi – 226, în Maramureş – 211, în timp ce restul judeţelor au anunţat sub 200 de cazuri noi fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 272 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.709, cu 138 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, cu 20 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 253 de pacienţi internaţi la ATI, 214 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 611 sunt minori, 607 fiind internaţi în secţii, cu 13 mai mulţi faţă de ziua anterioară, şi 4 la ATI, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară.

Până joi, 65.935 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 27.07.2022 (10:00) – 28.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (6 bărbaţi şi 6 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 12 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 6 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii care au decedat prezentau comorbidităţi şi 9 erau nevaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.347 teste RT-PCR (3.356 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.991 la cerere) şi 22.818 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.300.548 teste RT-PCR şi 10.692.212 teste rapide antigenice.

                                                                                                                 Adina Silav