27.4 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 20:21
No menu items!

Peste 800 de membri FSE „Spiru Haret” pichetează Palatul Parlamentului

spot_img

protest

Peste 800 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” pichetează luni, de la ora 11.00, Palatul Parlamentului, cadrele didactice solicitând, în principal, alocarea a 6% din PIB pentru sistemul de învățământ.

„La protestul de astăzi (luni-n.r.) participă peste 800 de profesori din județele Dolj, Brăila, Iași, Teleorman, Vâlcea, Argeș, dar și din municipiul București. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că actuala guvernare nu a schimbat nimic în legislație, folosindu-se de aceleași legi din timpul guvernării Boc. Noi dorim atât alocarea a 6% din PIB pentru învățământ, cât și modificarea Legii Educației Naționale, aplicarea ambelor măsuri ținând exclusiv de Parlament”, a declarat Constantin Lungulescu, președintele Filialei Dolj a FSE „Spiru Haret”.

Potrivit autorizației date de administrația locală, acțiunea de protest trebuie să se încheie înainte de orele 14.00.

A.V.