9.8 C
București
miercuri, 20 octombrie 2021 - 1:29

Peste 8.500 de pompieri în luptă cu flăcările în SUA

spot_img

Statul California este afectat de cea mai gravă secetă din istoria sa

california_fires

Mii de pompieri luptau duminică cu cel puțin 20 de incendii în statul California (SUA), afectat de cea mai gravă secetă din istoria sa, transmite France Presse.

De joi seara, mii de trăsnete au declanșat câteva sute de mici incendii“, a indicat Calfire, organism de prevenire a incendiilor în California, într-un comunicat de presă transmis duminică.

Meteorologii prevedeau furtuni la munte în timpul zilei, cu puține șanse de ploaie. Prin urmare, fulgerele ar putea declanșa din nou incendii, lovind solul și vegetația uscată de patru ani de secetă istorică.

Aproximativ 8.500 de pompieri combăteau duminică dimineață 21 de vaste incendii, risipite în acest stat de pe coasta de vest a SUA. Peste 6.000 de locuitori au fost evacuați în zonele de intervenție a Calfire, a indicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a acestei instituții.

Pompierii californieni au primit ajutorul pompierilor din alte state americane, precum Nevada și Colorado. Garda Națională din California a fost de asemenea mobilizată.

Într-unul din incendii, botezat Rocky Fire, au ars aproape 186 km2 de teren de miercuri după-amiază, iar 24 de case au fost disruse. Doar pentru stingerea lui au fost mobilizați aproape 2.000 de pompieri, 180 de autospeciale, patru avioane și 19 elicoptere. În noaptea de sâmbătă spre duminică, el a distrus încă aproximativ 80 km2. Aproape 12.000 de persoane și 5.200 de locuințe au fost evacuate.

În total, 21 de incendii distruseseră până duminică aproximativ 500 km2 de teren. Originea acestui incendiu și a multor altora constituie obiectul unei anchete a poliției.