7.9 C
București
joi, 15 aprilie 2021 - 10:58

Peste 30.000 de militari și angajați ai MAI s-a putea pensiona la 55 de ani

Proiectul de lege inițiat de vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea a fost adoptat deja de Camera Deputaților și a primit, marți, raport favorabil în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului – cameră decizională în acest caz

Gabi_Oprea_SZ

Peste 30.000 de soldați și gradați profesioniști din Ministerul Apărării Naționale (MApN) și din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vor putea beneficia de modificarea Legii (384 /2006) privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, care prevede creșterea limitei maxime până la care aceștia pot fi menținuți în activitate, respectiv de la 50 până la 55 ani.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, a susținut marți în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat propunerea de modificare a Legii nr. 384 din 2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști,  care a primit raport favorabil.

Proiectul de lege a fost inițiat de Gabriel Oprea și a fost adoptat de Camera Deputaților, Senatul fiind cameră decizională în acest caz.

În prezent, legea stabilește ca soldații și gradații profesioniști să fie menținuți în activitate până la maximum 50 de ani, iar la finalizarea contractului de muncă aceștia rămân, practic, fără ocupație și în situația dificilă de a-și găsi un loc de muncă, după o viață dedicată domeniului apărării și siguranței naționale, precizează reprezentanții MAI într-un comunicat de presă.

Potrivit MAI, prin mărirea vârstei până la care pot fi menținuți în activitate soldații și gradații profesioniști, instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională beneficiază de experiența acumulată de acești angajați, de multe ori dobândită în repetate misiuni externe. Noul proiect de lege reprezintă un factor motivant pentru atragerea de noi militari profesioniști, dar și expresia recunoașterii pe care societatea o datorează acestor categorii speciale de angajați ai statului.

Apărarea drepturilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajații din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, reprezintă o prioritate a vicepremierului Gabriel Oprea, încă din perioada în care a deținut portofoliul de la Apărare, fiind o continuare a demersului început de acesta prin promovarea Legii 23/2012, conform căreia “soldații și gradații voluntari” deveneau “soldați și gradați profesioniști” și dobândeau drepturi egale cu ceilalți militari.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, noile propuneri urmăresc modelul armatei americane, având în vedere statutul României de țară membră a NATO și necesitatea adaptării și compatibilizării forțelor armate.

R.D.