14 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 15:05
No menu items!

Peste 18.000 de locuri de muncă vacante în toată ţara

spot_img

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, în întreaga ţară sunt înregistrate 18.061 de locuri de muncă

 locuri-de-munca

Peste 18.000 de lcouri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Cluj, Bucureşti, Prahova, Arad şi Iaşi, cele mai puţine în Bacău, Mehedinţi, Carş-Severin, Suceava şi Sălaj, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, în întreaga ţară sunt înregistrate 18.061 de locuri de muncă.

Cele mai multe oferte de angajre sunt în: Cluj (2.104), Bucureşti (1.903), Prahova (1.529), Arad (1.102), Iaşi (905), Timiş (820), Argeş (766), Satu-Mare (578), Vâlcea (572), Harghita şi Ilfov (câte 563).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt: Bacău (10), Mehedinţi (14), Caraş-Severin (18), Suceava (46), Sălaj (60) şi Ialomiţa (65).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 1.258 locuri de muncă, cele mai multe pentru: programator (81), inginer mecanic (68), consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală (37), inginer construcţii civile, industriale şi agricole (32), inspector de specialitate în administraţia publică (27), inginer electronist transporturi, telecomunicaţii (26), educator specializat (25), consilier juridic (22), asistent social nivel superior şi inginer de sistem în informatică (câte 21).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 16.803 locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (1.593), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.144), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.034), lucrător commercial (662), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (465) şi manipulant mărfuri (427).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet www.semm.ro/LMV?home.seam.

C.A.