Peste 100 de percheziții la suspecți de fraude informatice. Membrii grupării au golit carduri în șase state europene

Nu mai puțin de 112 descinderi au fost făcute simultan la adrese din Capitală, dar și din județele Dolj și Timiș. Până acum, anchetatorii au calculcat un prejudiciu de 800.000 de dolari, cauzat unei societăți internaționale de transfer monetar

bancomat 2

Reprezentanții Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au precizat, miercuri, că perchezițiile au fost derulate în cadrul unei operaţiuni de mare amploare, pentru anihilarea unei grupări criminale cu caracter transfrontalier, care acţiona pe trei direcţii: trafic de substanţe cu caracter psihoactiv, skimming şi fraudarea firmelor de transferuri monetare situate, de regulă, în state din centrul şi vestul Europei.

Potrivit procurorilor, membrii grupării infracţionale transfrontaliere retrăgeau fraudulos bani de la bancomate din Franţa, Marea Britanie, Coreea de Sud, Germania, Austria, Belgia şi Norvegia şi îi transferau apoi în România, unde cumpărau bunuri mobile şi imobile, pentru a nu se afla că erau obţinuţi ilicit.

Membrii grupului infracţional organizat sunt suspectaţi că ar fi instalat fraudulos un program informatic, de tip malware, în sistemul informatic folosit şi pentru servicii copy-shop de un agent sau subagent de transferuri monetare, aflat de regulă în ţări din centrul şi vestul Europei, printre care Marea Britanie, Germania, Austria, Belgia şi Norvegia, sistem informatic pe care ar fi ajuns astfel să-l controleze de la distanţă.

Prin intermediul altui sistem informatic (de exemplu, telefon mobil) au fost introduse în sistemul informatic infectat/controlat de la distanţă date informatice nereale privind expedierea unei sume de bani de către un expeditor fictiv către un beneficiar real care ridica banii de la un alt agent, de regulă din România.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
comunicat de presă

Paguba era suportată fie de francizor, respectiv agentulul sau subagentul al cărui sistem informatic a fost efectiv controlat, fie chiar de către francizor – societăţi internaţionale de transfer monetar, de regulă pentru sume de bani mai mari, raportat şi la bonitatea agentului sau subagentului implicat. DIICOT a precizat că, până în prezent, a fost determinată o pagubă de peste 800.000 de dolari numai la un francizor.

Anchetatorii au mai stabilit că o parte dintre membrii grupului infracţional organizat desfăşurau şi activităţi de skimming, falsificare de instrumente de plată electronică şi punere a lor în circulaţie prin retrageri frauduloase de numerar.

Banii obţinuţi au fost investiţi în bunuri mobile şi/sau imobile ori depuşi în conturi bancare sau transferaţi prin intermediul societăţilor de transfer monetar, în scopul de a li se ascunde originea ilicită“, mai arată reprezentanții DIICOT.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, începând din anul 2012, membrii grupului infracţional organizat ar fi săvârşit infracţiuni de skimming şi retrageri frauduloase de bani de la bancomate din Franţa, Marea Britanie, Coreea de Sud, Germania, Austria, Belgia şi Norvegia, sumele fiind apoi transferate în România.

Totodată, unul dintre membrii grupului şi-a constituit în paralel o reţea de procurare, preparare şi distribuţie de produse cu efect psihoactiv, care conţin un cannabinoid sintetic (5F-PB22, substanţă psihoactivă nouă în înţelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului Europei), au mai precizat procurorii.

La sediul DIICOT Craiova vor fi audiate peste 100 de persoane, majoritatea beneficiare ale sumelor de bani transferate fraudulos prin instalarea programului informatic malware.

La percheziţii au participat poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, dar și de la Craiova și Piteşti, precum şi lucrători de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj şi de la Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.

Cu sprijinul autorităţilor judiciare franceze, au fost efectuate simultan percheziţii şi în Franţa, unde unii dintre membrii grupării desfăşurau acţiuni de skimming, în Paris.

Întreaga acţiune a beneficiat de sprijinul Europol, se mai arată în comunicatul DIICOT.

R.D.

NICIUN COMENTARIU