vineri, 23 octombrie 2020 - 0:48

Peste 100 de medici protestează în fața Ministerului Sănătății

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Peste 100 de medici protestează în fața Ministerului Sănătății
foto: cugetliber.ro

Peste 100 de cadre medicale protestează miercuri în fața Ministerului Sănătății față de bugetul mic alocat acestui domeniu și cer, de asemenea, independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, organizarea unităților medicale cu paturi în sistemul public pentru asigurarea unor servicii prompte și de calitate pentru pacienți.

Totodată, protestatarii doresc consultarea reală a Coaliției profesioniștilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că următoarea etapă, după pichetarea Ministerului Sănătății, va fi organizarea unui marș și a unui miting în București la care sunt așteptați să participe aproximativ 40.000 de profesioniști din sănătate.

“Dacă ne gândim gradual la alte măsuri, dacă nu se ține cont de ceea ce dorim noi, nu poate să fie decât greva generală în sănătate. Dacă nu, după exemplul colegilor noștri din alte țări care au reușit în 6 ore să își rezolve problema—demisia în bloc. Să lucreze în sănătate cei care ne dau lecții și nu ne dau fonduri. Domnul ministru este de acord cu revendicările noastre, numai că declară o anumită neputință din cauza deciziilor care se iau la nivel guvernamental și la nivelul Parlamentului, decizii cu care el este obligat să fie solidar. Noi nu cerem altceva decât Guvernul și Parlamentul să îi dea puteri depline de negociere și ceea ce hotărâm aici să fie acceptat fără tot felul de modificări. Experiența ne arată că discutăm aici, stabilim un acord, după care în Guvern se revine pentru că sunt alte priorități. Ori să ni se spună clar: sănătatea nu este prioritate și nu avem nevoie de profesioniști. Domnul președinte Băsescu ne-a spus-o clar să plecăm în străinătate și ne-o spune și Guvernul și Parlamentul și atunci plecăm sau să se spună că este o prioritate și atunci prioritatea o stabilim și în cadrul bugetului”,  afirmat reprezentantul CMR.

Astărăstoae a spus că ministrul Sănătății este condiționat de Ministerul de Finanțe și în acest sens în zilele următoare va fi pichetat și acest minister.

A.V.

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...