11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:36
No menu items!

Peste 1.000 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea pe litoral

spot_img
foto: money.ro

Peste 1.000 de poliţişti şi jandarmi constănţeni vor asigura ordinea în staţiunile de la Marea Neagră în timpul minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, urmând să patruleze şi în trenurile care merg spre litoral. În plus, traficul rutier va fi supravegheat, zilnic, de 13 radare, dar şi din elicopter.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, efective complexe de poliţişti şi jandarmi vor acţiona până pe 6 mai în Mamaia, Neptun, Costineşti, Eforie, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, unde va fi afluenţă de turişti, dar şi în celelalte zone de agrement din judeţ.

Din acest motiv, IPJ Constanţa a suplimentat numărul patrulelor, astfel că 500 de poliţişti vor fi în stradă în toată această perioadă pentru menţinerea ordinii publice.

Şi lucrătorii Poliţiei Rutiere îşi vor intensifica acţiunile pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi pietonal pe arterele şi în zonele aglomerate, urmărind prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind cunoscut faptul că drumurile către litoral înregistrează valori ridicate de trafic în această perioadă. Poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi în special pe drumurile ce duc spre staţiunile turistice din sudul litoralului, pe drumurile naţionale şi în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor. În medie, 13 aparate radar vor supraveghea zilnic traficul rutier pe drumurile din judeţul Constanţa, iar aproximativ 70 de poliţişti rutieri vor fluidiza traficul rutier în acestă perioadă.

De asemenea, pe toată perioada minivacanţei de 1 Mai şi a sărbătorilor pascale traficul rutier va fi monitorizat de un elicopter aparţinand Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Poliţiştii de la Transporturi vor acţiona şi ei cu efective mărite până pe 6 mai, dat fiind că se va înregistra un tranzit intens şi pe calea ferată spre staţiunile de pe litoralul Mării Negre. Astfel, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa a suplimentat la 210 numărul poliţiştilor care vor acţiona în gări, în trenurile de călători, dar şi Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.

Poliţiştii vor patrula în 202 trenuri de călători, vor fi prezenţi în zeci de staţii şi triaje, dar şi în cele nouă porturi fluviale aflate în competenţă, pentru a preveni producerea oricăror evenimente negative.

Poliţiştilor li se alătură 200 de jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” şi alţi 110 ai Inspectoratului Judeţean Constanţa, care vor fi prezenţi, în misiune, în staţiunile Mamaia, Eforie, Costineşti, Olimp, Neptun, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. În fiecare staţiune şi zonă turistică de pe litoral echipajele Jandarmeriei vor fi gata să acţioneze în cel mai scurt timp pentru aplanarea unor conflicte şi restabilirea ordinii publice, atât la sesizare, cât şi la solicitarea prin numărul unic de urgenţă 112.

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, preţurile la cazare fiind cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia.

Andrei Tudor