vineri, 26 februarie 2021 - 9:36

Personalitatea Războinicului – cum să îți dezvolți încrederea nelimitată în tine

Tehnici și sfaturi oferite de specialistul în NLP Marius Simion

razboinic

Atitudinea de încredere în sine este cea mai importantă şi necesară în fiecare zi. Nu preţui nici o altă valoare în afară de încrederea pe care o ai în puterea ta de a învinge provocările. Ai atâtea obiective şi planuri în cap, ai o viziune despre viitorul tău pe care nu o poți atinge dacă nu ai încredere în tine.

Oricâte planuri ai, oricât de deştept eşti, nu poţi să te foloseşti de tot ce ai în cap dacă nu ai destulă putere interioară, spune specialistul în NLP Marius Simion.

Părinţii şi şcoala, societatea te-au învăţat că, dacă eşti deştept, o să ai succes, dacă ai capul plin de carte, o să poţi face tot ce îţi doreşti. În realitate, viaţa nu îi menajează pe cei deştepţi. Ci îi provoacă la schimbare. Îi provoacă să îşi dezvolte încrederea.

Unii acceptă provocarea,  alţii spun doar „Ceilalţi sunt idioţi, ar trebui să vadă cât sunt eu de bun şi de deştept şi să mă lase să am succes”. Orgoliul lor este mai mare decât puterea de acţiune. Aceşti oameni cred că dacă ei ştiu multe lucruri, ceilalţi ar trebui să se dea deoparte din calea lor şi să le asigure lor succesul. Dar nu se întâmplă niciodată asta, scrie Marius Simion pe site-ul nlpmania.ro

Lecţia cea mai dură: umilirea

Cu cât ştii mai multe lucruri, cu atât eşti un angajat mai bun. Dar asta nu îţi asigură decât ceva bani în plus faţă de cei care nu sunt la fel de deştepţi ca şi tine. Uneori eşti chiar angajat de cineva mai puţin deştept decât tine, dar cu mai mult „tupeu”. Şi eşti frustrat, dar greşeşti. Pentru că acel om are ceva ce tu nu ai încă: are forţă de a reuşi. Pe când tu ai doar forţa de a munci pentru reuşita lui. Poţi să te simţi frustrat sau umilit, ambele te ajută să ieşi din zona de confort la un moment dat. Când eşti învăţat de-o viaţă ca informaţia e cheia puterii, nu îţi trece prin minte că acţiunea e cheia puterii.

Subconştientul nostru conţine în el tot ce avem nevoie ca să reuşim. Conţine nişte tipare de personalitate de care am putea să ne folosim, ca nişte reţete de succes. Ai în subconştient tot ce îţi trebuie, doar că acele atitudini sunt încă amorţite, adormite. Există prestabilit în noi, adânc în subconştientul nostru, nişte moduri de a fi şi de a trăi, de a acţiona, de a gândi care ne pot conduce la a avea succes în viaţă şi a trăi fericiţi. Aceste moduri de a gândi, de a trăi, se numesc Arhetipuri, adică „modele/tipare primordiale”. Pe aceste arhetipuri se construieşte personalitatea noastră. De asta suntem diferiţi unul de altul şi, în acelaşi timp, ne asemănăm în anumite privinţe unii cu alţii. E ca şi când universul ar fi creat la începutul timpului mai multe forme, matrici de personalitate, şi, când te-ai născut, ţi-a fost atribuită o asemenea formă de personalitate să o dezvolţi, să îi înveţi lecţiile, apoi să treci la următoarea. Acea matrice de personalitate iniţială este doar cea cu care ai fost „ursit” la naştere, dar nu înseamnă că dacă te-ai născut cu ea, cu ea o să şi mori. Personalitatea ta originală se poate „upgrada”, se poate dezvolta cu noi caracteristici, cu noi atitudini.

Descoperă Razboincul din tine – forţa interioară

Aceste modele de a funcţiona, de a acţiona în lume sunt predeterminate şi preexistente în fiecare om. Dar nu toţi le avem activate în aceeaşi măsură. Cel de care ai mare nevoie în zilele noastre este modelul de a fi şi de a acţiona al Războinicului. Războinicul este acea parte din tine care se impune, care îţi dă curaj, integritate, forţa, capacitatea de a te concentra pe obiective până la capăt.

Iată un mic test să verifici dacă ai activat Razboincul în personalitatea ta:

• simţi uneori că lucrurile sunt dificile sau că viaţa e grea

• ai păţit să abandonezi lucruri pe care voiai să le duci mai departe

• uneori amâni să faci ceea ce ştii că ar trebui să faci

• te simţi vinovat pentru că nu ai suficientă voinţa

• când îţi e greu sau îţi e jenă, sau teamă de ceva, găseşti motive să nu faci acel ceva

Dacă ai răspuns cu „Da” măcar la una dintre aceste reguli, atunci ai clar nevoie să trezeşti în tine puterea Războinicului. Modul de gândire pe care îl vei avea când structura ta de personalitate are activată forţa Razboincului este complet diferită de gândirea ta din prezent.

Iată o listă ca să înţelegi cum simte, gândeşte şi trăieşte o persoană care are activată în personalitate atitudinea numită „Războinic”:

caută lucrurile cele mai dificile să le facă şi nu se opreşte până când nu ajunge la rezultat

•dacă se teme de ceva, face zilnic exact acel lucru până când teamă dispare. Orice îi provoacă gândul: „Îmi e greu să fac asta”, Războinicul lupta împotriva fricii şi face exact acel lucru de care se teme cel mai mult

• eşti Războinic începând cu ziua în care te ridici din pat şi lupţi cu plăcere pentru visurile tale, indiferent dacă te doare măseaua său capul

• eşti Războinic în ziua în care transformi lipsa de chef în putere de muncă şi voinţa

• eşti Războinic în ziua în care îţi aperi drepturile tale sau ale altuia atunci când oricine încearcă să te înjosească

• eşti Războinic în momentul în care ai puterea să spui „Nu” atunci când ceilalţi îţi cer ceva, şi tu nu doreşti.

Toate acestea fac parte din personalitatea Războinicului, din puterea ta interioară. Rolul tău de Războinic face diferenţa dintre o viaţă pe care ţi-o dirijează alţii şi o viaţă pe care o direcţionezi tu singur.

Te-ai lăsat condus de alţii din teamă (programată) că ai putea să greşeşti. Valoarea ta este dată doar de rănile pe care le-ai vindecat în propria ta viaţă, mergând pe drumul tău, şi nu al altora. Dar tu nu ai fost lăsat să greşeşti; ţi s-a spus că greşeala e rea, că e mai bine să nu faci greşeli. Aşa că nu ştii nici să greşeşti, nici să te vindeci emoţional de unul singur. În tine zace ascuns un Războinic, dar se teme să iasă la lumină.

Încrederea şi orgoliu – cele două laturi ale Războinicului

Din păcate, lucrurile nu sunt doar roz. Orice războinic, la început, este fără experienţă. Are nevoie de antrenament, de aliaţi ca să învingă în lupta lui, de mentori de la care să înveţe. Fiecare monedă are două părţi. Partea ascunsă a războinicului este umbra să. Iar din umbra sa de orgoliu se naşte violenta. În umbră, Războinicul trăieşte orgoliul său. Războinicul se lupta cu injustiţia din viaţă, dar cel mai mare duşman al tău, că Războinic, este în interiorul tău. Multă lume încurcă încrederea în sine cu agresivitatea provenită din orgoliu. Războinicul, când lupta pentru un ideal, nu se mai teme de nimic. Dar când se lăsă copleşit de teamă, când şi-a pierdut viziunea şi idealul, devine agresiv şi se teme să nu piardă.

Personalitatea războinicului devine atât de puternică, încât e scurt pasul până la orgoliu. Orgoliul îl urmăreşte pe Războinic că o umbră. Este inamicul care îi slăbeşte puterea, îi face pe ceilalţi să se teamă de tine, te face să nu mai vezi când e timpul să mergi la luptă şi când e timpul să te odihneşti. Orgoliul este ca o negură pe ochii Războinicului. Dacă un Războinic ar trebui să se teamă de ceva, atunci ar trebui să se teamă de propriul său orgoliu, pentru că doar acela poate să îl învingă.

În momentul în care în tine s-a trezit Războinicul, a apărut şi prima sămânţă de orgoliu. Din acel moment, în care ai trezit Războinicul, ai foarte multă încredere în tine, ştii deja că poţi face orice îţi propui. Când ai devenit Războinic, te uiţi altfel la viaţă. Ştii că nu mai sunt obstacole pentru tine, acele lucruri grele sau imposibile de ieri, acum, sunt simple şi banale provocări. Puterea te corupe, aşa că trebuie să fii atent la ce simţi.

Soluţia pentru a scăpa de orgoliu

Războinicul trebuie să fie tot timpul în căutarea unei lupte în beneficiul unei cauze, misiuni mai mari decât el însuşi. Diferenţa fundamentală dintre un Războinic şi umbra lui este că războinicul lupta pentru alţii, pe când orgoliosul lupta pentru el. Războinicul este un leader adevărat în zilele noastre, pe când, atunci când războinicul s-a lăsat dominat de umbra lui, el devine un tiran care vrea să cucerească cu orice preţ, trecând peste cadavre, fără să îi pese pe cine răneşte. În final, acest războinic, deviat de la cale, se rătăceşte, îşi îndepărtează aliaţii, prietenii, îşi pierde direcţia şi ajunge să fie tot mai nefericit.

Fericirea pentru Războinic

Războinicul îşi găseşte fericirea în provocare şi în a oferi valoare în viaţa altora. Nimic nu îl împlineşte decât atunci când ştie că în lupta lui a ajutat pe alţii să îşi facă o viaţă mai bună. Nu contează efortul lui, contează binele pe care l-a făcut altora. În călătoria sa, Războinicul devine integru, îşi dezvoltă voinţa, îşi depăşeşte fricile şi, cel mai important, îşi găseşte aliaţi, prieteni cu care face legături profunde, care durează toată viaţa.

Perioada cea mai potrivită pentru activarea Războinicului

Atitudinea de Războinic se formează în jurul perioadei de 14 – 22 de ani. În acea perioadă, sistemul tău psihologic trece prin transformări puternice. Atunci e momentul în care începi să crezi în propria viziune, atunci subconştientul tău te îndeamnă la acţiune, atunci, în mod natural, ai încredere în tine. În funcţie de mediul în care trăieşti, de

Cea mai mare teamă pentru un războinic este să fie sau să devină slab, să piardă luptă, să se simtă învins. Dacă se lăsă cuprins de teamă, devine pesimist. Gândurile negre îi întunecă judecata. În loc să se gândească la strategie, se gândeşte la eşec. Teama este a umbrei, a orgoliului său. Dacă nu cedează orgoliului sau, atunci nici teama nu îl cuprinde. Războinicul dominat de umbra lui devine orgolios, se teme de umilinţă, se teme de ce spun ceilalţi dacă el pierde.

Cum se comportă Războinicul

Când are o problemă, Războinicul se lupta cu ea. Uneori învinge, alteori pierde, ştie asta şi nu se retrage din luptă. Cel mai important lucru pe care ţi-l oferă în personalitatea ta trezirea Războinicului este faptul că nu mai fugi de provocări.

Dacă ai un viciu, începi să te lupţi cu tine însuţi când activezi Razboincul. Uneori pierzi şi cedezi, alteori eşti puternic şi îţi impui voinţă. Accepţi provocările, intri în luptă şi nu abandonezi. Uneori pierzi lupta cu obstacolele din viaţa ta, dar îţi vindeci rănile şi porneşti iar la luptă.

Lecţia pe care Războinicul trebuie să o înveţe

Evoluţia nu se opreşte odată cu învăţarea rolului de Războinic în viaţa ta. Sunt 12 asemenea roluri şi scopul este să le înveţi pe toate pentru a putea să te bucuri în totalitate de ce îţi oferă viaţa, să ai succes pe toate planurile vieţii tale. Fiecare rol îţi oferă armele potrivite pentru a rezolva problemele din domenii diferite ale vieţii.

Lecţia pe care Războinicul o are de învăţat ca să meargă mai departe este să facă pace cu propria umbră, cu propriile frici. Să poată spune “Nu” fără agresivitate, să fie ferm şi hotărât, dar nu agresiv. Nu am zis că este o lecţie uşoară. Ai aşa mult de câştigat din atitudinea de Războinic, apoi eu vin şi îţi zic că la un moment dat trebuie să mergi mai departe şi să laşi Războinicul în urmă. Ce se întâmplă dacă te ataşezi prea tare de rolul de Războinic? Pur şi simplu te opreşti din evoluţie. Refuzi creşterea, refuzi călătoria care se deschide în faţa ta, provocarea de a evolua.

Metoda pas cu pas

Pentru a fi Războinic, iată o tehnică simplă:

• Primul pas este să găseşti un moment în care ai avut în trecut emoţia/atitudinea Războinicului.

• Apoi să îţi aminteşti acel moment cu ochii închişi. Să retrăieşti cu toate simţurile acel moment în care ai simţit puterea Războinicului în tine.

• Apoi să îţi observi respiraţia şi să inspiri puternic ca şi când ai „absorbi” din trecut înspre prezent acea energie, acea emoţie a Războinicului victorios, plin de încredere şi forţa.

• Repetă această inspiraţie puternică de minim 8-10 ori şi de fiecare dată observă cum creşte în tine şi în prezent atitudinea aceea din trecut când te-ai simţit puternic.

Scopul este să îţi faci un program zilnic în care să activezi această forţă a Războinicului. Metoda e simplă şi super eficientă. Dar, ca orice altă metodă, are valoare prin utilizarea ei.

Olimpia Diaconiuc