11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:39
No menu items!

Percheziții la Biroul de Operațiuni Speciale Brașov. Polițiști, suspectați că divulgau informații din dosarele DNA

spot_img

Procurorii anticorupţie fac, miercuri dimineaţa, percheziţii la sediul Biroului de Operaţiuni Speciale Braşov din cadrul Poliţiei Române, existând suspiciuni privind furnizarea de informaţii din dosarele DNA şi ale altor unităţi de parchete.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Serviciul Teritorial Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, compromiterea intereselor justiţiei, favorizarea făptuitorului şi infracţiuni de fals, comise în cursul anilor 2020 şi 2022”, a transmis, miercuri, DNA.  

Sursa citată a precizat că, miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate pe raza judeţului Braşov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Potrivit unor surse judiciare, sunt vizaţi poliţişti ai Biroului de Operaţiuni Speciale care ar fi oferit informaţii din dosare, atât anchete ale DNA, cât şi ale altor structuri.

                                                                                                                  Adina Silav