13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:18
No menu items!

Percheziție la un centru de vaccinare din Capitală, unde se falsificau certificate.178 de persoane, audiate

spot_img

Polițiștii au descins, joi dimineață, la un centru de vaccinare din sectorul 2 al Capitalei, unde se întocmeau certificate false, fiind înlocuite datele persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, cu ale unor persoane care nu au fost imunizate în realitate. Sunt puse în executare 178 de  mandate de aducere emise pe numele unor suspecți și martori, care urmează să fie audiați.

“Începând de azi centrul de vaccinare Neghiniță se închide temporar. Parchetul, împreună cu Poliția, au descins azi la prima oră pentru a ridica probele de la fața locului.

Acest centru a ridicat o serie de suspiciuni privind certificate false. Am alertat imediat autoritățile abilitate, iar azi s-a confirmat că astfel de cazuri s-au repetat”, a anunțat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii pun în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.

Totodată, sunt puse în executare 168 de  mandate de aducere emise pe numele unor suspecți, precum și alte 10 pe numele unor martori, ce urmează a fi audiați.

Cercetările în acest caz au fost demarate în luna august 2021. Mai mulți funcționari publici, detașați la centrul de vaccinare din sectorul 2, sunt suspectați că au modificat, fără drept, date informatice implementate în evidența persoanelor vaccinate, rezultând astfel date ce nu ar corespunde adevărului, respectiv ar fi fost înlocuite datele persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate, având ca scop obținerea frauduloasă a documentelor care să ateste vaccinarea.

Primarul Radu Mihaiu a transmis că activitatea în acest centru de vaccinare va fi reluată după terminarea cercetărilor și după ce întreg personalul de acolo va fi înlocuit.

“Voi dispune schimbarea în integralitate a personalului din această locație. Până când procurorii nu vor finaliza cercetările nu putem risca să mai colaborăm cu nimeni de acolo. Vom schimba întreaga echipă. Iar în cel mai scurt timp vom reporni activitatea în centrul Neghiniță. Fiindcă e mare nevoie de imunizare în aceste zile.

Toate persoanele programate aici le vom redirecționa către celelalte centre de vaccinare”, a precizat primarul sectorului 2.

                                                                                                                 Adina Silav