21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 18:58
No menu items!

Percheziții în opt județe într-un dosar de fraude informatice. Prejudiciul este de 500.000 de euro

spot_img
Percheziții în opt județe într-un dosar de fraude informatice. Prejudiciul este de 500.000 de euro
foto: ziaretimisoara.ro

Un număr de 37 percheziții domiciliare au loc marți în județele Suceava, Botoșani, Bacău, Constanța, Dolj, Sibiu Galați și Dâmbovița, pentru destructurarea unui grupări specializate în fraude informatice, care a produs un prejudiciu de 500.000 de euro.

Începând din 2012, polițiștii din cadrul BCCO Suceava efectuează cercetări sub conducerea unui procuror din cadrul DIICOT Suceava, în cadrul unui dosar penal, față de mai mulți cetățeni români, dar și un număr de cinci cetățeni străini, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, deținerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice și distribuire sau punere la dispoziție sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice.

În urma activităților operative complexe desfășurate în cauză s-a stabilit faptul că pe raza județelor Suceava, Botoșani, Bacău, Constanța, Sibiu, Dâmbovița, Galați și Dolj s-a constituit un grup infracțional organizat, compus dintr-un număr de 36 de membri care au acționat împreună și în mod coordonat, în scopul săvârșirii de infracțiuni informatice, având ca obiect fraudarea în special a clienților băncii Poste Italiane SPA, prin obținerea în mod fraudulos a datelor de acces la conturile bancare online banking ale acestora prin metoda phishing, accesarea fără drept a conturilor și efectuarea de transferuri frauduloase de fonduri prin intermediul sistemului internațional de transfer de bani Western Union, scopul final al grupului infracțional organizat fiind obținerea de beneficii financiare substanțiale.

Activitatea infracțională a grupului era structurată pe trei paliere infracționale principale, respectiv obținerea datelor de acces la conturi bancare, efectuarea transferurilor frauduloase de fonduri de pe acestea și ridicarea sumelor de bani astfel transferate.

O parte dintre membrii grupului acționau pe teritoriul Italiei pentru obținerea datelor de acces la conturile bancare ale victimelor și realizarea transferurilor frauduloase către alți membrii ai grupării care, la rândul lor, aveau sarcina să ridice aceste sume de bani din diferite locații ale agențiilor Western Union de pe teritoriul Romaniei.

Prejudiciul estimat, doar până în acest moment al cercetărilor, este de aproximativ 500.000 de euro.

A.V.