12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:42
No menu items!

Percheziții în cazul a opt minori abuzați. Un fost ofițer de informații al Armatei, acuzat

spot_img

„Victimele acestor infracțiuni sunt opt minori cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani”

perchezitii

Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei efectuează joi dimineață o percheziție domiciliară la locuința unei persoane suspectate de comiterea mai multor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale a mai multor minori.

„Victimele acestor infracțiuni sunt opt minori cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani”, informează un comunicat al Parchetului Tribunalului București.

Polițiștii spun că bărbatul îi aștepta pe copii la instituțile de învățământ și îi urmărea pe cei care plecau singuri. Apoi îi acosta și îi abuza sexual în scările de bloc din apropiere. Mai mulți copii le-au spus părinților ce li s-a întâmplat și așa au ajuns anchetatorii la principalul suspect. Printre probe se regăsesc și camere video de la magazinele aflate pe traseul urmat de bărbat, pe unele imagini văzându-se clar cum bărbatul ține de gât un băiețel de 7-8 ani.

Cercetările s-au efectuat cu sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Bărbatul acuzat de aceste nenorociri este un pensionar, fost ofițer al Direcției de Informații a Armatei, condamnat pentru pedofilie înainte de 1989. După ce și-a ispășit o parte din pedeapsă, bărbatul a devenit profesor. Surse judiciare susțin că bărbatul are doi copii care au plecat însă din țară. El a urmat cursurile a patru facultăți – drept, filologie, psihologie și limbi străine (chineza).

C.A.