9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 0:03
No menu items!

Percheziții DNA la Parchetul Măcin (Tulcea)

spot_img

Printre cei vizați de anchetă ar fi și prim-procurorul Constantin Balaban

jandarmi

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție fac joi dimineață patru percheziții în orașul Măcin (județul Tulcea), dintre care una la sediul unei instituții publice și restul la domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse judiciare citate de AGERPRES, una dintre percheziții are loc la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2015. (…)În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

R.D.