7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:01
No menu items!

Percheziţii la suspecți de evaziune fiscală. Prejudiciul – 1,6 milioane de euro

spot_img
foto: ziarulatac.ro

Zeci de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj, la persoane şi la sediile unor firme suspectate de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 1,6 milioane de euro.

Potrivit unor surse judiciare, 20 de percheziţii au loc în judeţul Caraş-Severin, patru în Mehedinţi şi una în Gorj, iar procurorii au emis 20 de mandate de aducere la audieri, persoanele vizate fiind suspectate de evaziune fiscală cu facturi false, prejudiciul adus statului fiind de 1, 6 milioane de euro.

Aceleaşi surse susțin că, în octombrie 2012, procurorii DIICOT Timişoara au început monitorizarea mai multor oameni de afaceri din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj, care ar fi emis facturi false către „firme fantomă” ce figurau pe numele unor oameni ai străzii. În baza acelor facturi, patronii îşi deduceau TVA, iar cei ale căror firme aveau profit îşi diminuau baza impozabilă, prejudiciind astfel bugetul de stat.

La percheziţii, care au loc la 25 de adrese din cele trei judeţe, participă ofiţeri de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi trupe speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timişoara.

R.D.