9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:04
No menu items!

Percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări

spot_img

contrabanda tigari

Poliţiştii fac, vineri dimineaţă, 34 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Galaţi şi Argeş, la locuinţele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală de aproximativ un milion de lei.

Percheziţiile au loc într-un dosar penal înregistrat la Parchetul Tribunalului Călăraşi, în care mai multe persoane sunt suspectate că, în a doua jumătate a anului 2013, ar fi transportat, depozitat şi comercializat peste două milioane de ţigarete de contrabandă, provenite din Republica Moldova şi Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române.

Prejudiciul produs prin contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală a fost estimat la un milion de lei, se mai precizează în comunicat.

Poliţiştii fac 34 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Galaţi şi Argeş. Totodată, în cadrul acţiunii sunt puse în executare 23 de autorizaţii de percheziţie emise pentru autovehiculele folosite în activitățile infracţionale.

La acţiune participă peste 250 de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, Direcţia de Investigaţii Criminale, IPJ Călăraşi şi Argeş, SIIAS, și, de asemenea, cei de la serviciile pentru acţiuni speciale din Poliţia Capitalei, IPJ Călăraşi, Brăila, Buzău şi Vrancea.

 D.M.