1.3 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 2:28
No menu items!

Percheziții în trei județe într-un dosar de înșelăciune, prejudiciul estimat la peste 2 milioane de euro

spot_img

foto: citynews.ro
foto: citynews.ro

Polițiști efectuează miercuri percheziții la sediile a două societăți comerciale și locuințele a 24 de persoane din județele Alba, Bihor și Hunedoara într-un dosar de înșelăciune, în legătură cu activități de transport rutier de persoane, prejudiciul cauzat fiind estimat la peste 2,2 milioane de euro.

Pe baza mandatelor de aducere, 17 învinuiți vor fi conduși în cursul zilei la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale, precizează un comunicat.

În total sunt 18 percheziții la locuințele sau sediile a 24 de persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte comise în legătură cu activități de transport rutier de persoane de către societăți comerciale specializate.

Cele mai multe percheziții, 13, au loc în județul Alba, din care două la sediile unor firme din Baia de Arieș și Câmpeni, care au ca principal obiect de activitate transportul public de persoane.

Alte trei percheziții au loc în Hunedoara și două în Bihor.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că reprezentanții celor două societăți comerciale de transport persoane din Câmpeni și Baia de Arieș au impus angajaților ce dețin calitatea de conducători auto să realizeze venituri țintă, pe fiecare rută de transport, prin obținerea de bilete subvenționate, chiar dacă persoanele beneficiare ale acestora nu au efectuat deplasări.

Pentru realizarea scopului, conducătorii auto și-au stabilit legături cu diferite persoane din localități situate pe rutele de transport, care, în schimbul unor sume de bani, obțineau bilete de transport subvenționate, ce erau ulterior folosite la decontare.

Activitățile ilicite s-au desfășurat începând cu anul 2009, pe rute de transport rutier de persoane de pe raza județelor Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara și Timiș, iar pentru sporirea veniturilor, învinuiții au colectat și decontat în mod fraudulos cupoane statistice ale biletelor speciale pentru călătorii gratuite, cu autobuzele, destinate veteranilor de război, pensionarilor și persoanelor cu handicap.

Prejudiciul cauzat prin aceste activități infracționale este estimat la peste 9,8 milioane de lei, adică circa 2,2 milioane de euro.

A.V.