13.8 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 5:44

Percheziții DNA la spitale și clinici de oncologie. Medici acuzați că ar fi primit mită de la companii farmaceutice

spot_img

Zeci de medici oncologi din țară ar fi beneficiat de excursii la Paris sau Las Vegas plătite de firme de medicamente, “sponsorizările” fiind de fapt o mită mascată, în schimbul prescrierii anumitor medicamente bolnavilor de cancer

Closeup on hands of medical doctor holding blood sample and making notes

Procurori DNA, însoțiți de jandarmi fac percheziţii, marţi, la companii farmaceutice, la distribuitori de medicamente, la spitale şi clinici de oncologie, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, în legătură cu înţelegeri privind prescrierea unor medicamente, cu “recompensarea” doctorilor.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012 – 2015.

În cursul zilei de 28 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 61 de locații situate în municipiul Bucureşti şi județele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

Surse judiciare citate de AGERPRES au precizat că zeci de medici oncologi din toată țara ar fi beneficiat de excursii la Paris sau Las Vegas, plătite de firme de medicamente, aceste “sponsorizări” fiind de fapt o mită mascată, în schimbul prescrierii anumitor medicamente bolnavilor de cancer.

Ancheta vizează și producători de medicamente care ar fi oferit unor medici din județele Mureș, Sălaj, Sibiu, Bistrița și Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane și congrese internaționale, excursii în diverse țări, bunuri, foloase și alte servicii, condiționându-le de prescrierea unor medicamente.

Firmele de medicamente se ofereau să plătească participarea medicilor la diverse simpozioane și congrese în străinătate, care erau însă fictive, în realitate fiind vorba de excursii de lux.

Astfel, în 2014, un producător de medicamente ar fi achitat 4,1 milioane lei unui operator de turism pentru a organiza excursii în străinătate pentru medici.

Procurorii au identificat facturi fiscale emise de firme de turism aferente unor evenimente realizate în orașele Ottawa (perioada 12-16 februarie 2013), San Diego (perioada 24-31 octombrie 2013), Hotel Kronwell Brașov (perioada 18-20 iulie 2014), Hotel Internațional Iași (perioada 23-24 iulie 2014) și Hotel Ramada Sibiu (perioada 1-3 august 2014).

În vederea desfășurării congreselor din Ottawa (Canada) și San Diego (USA), o firmă de medicamente a încheiat mai multe contracte de sponsorizare cu medicii participanții la aceste întruniri, au explicat sursele citate.

Procurorii au descoperit însă că presupusul eveniment organizat la Ottawa în perioada 12-16 februarie 2013 a avut loc în realitate la Paris, în luna ianuarie 2013, fiind de fapt o deplasare în scop turistic.

Sursele judiciare au precizat că la deplasarea în Paris au participat aproximativ 30 de medici, fiind decontate cheltuieli de cazare, masă, transferuri, bilete de avion și bilete de spectacol.

Și în cazul evenimentului care apare în acte ca fiind organizat la San Diego, în perioada 24-31 octombrie 2013, există probe că a fost vorba de o excursie.

Astfel, deplasările medicilor s-au realizat la San Diego (4 nopți) și Las Vegas (3 nopți), însă în acte firma de turism a trecut doar San Diego, la cererea reprezentantului unei firmei de medicamente.

Congresul de la San Diego a avut ca temă reumatologia. Medicii români au fost cazați inițial în San Diego pentru câteva zile, ulterior fiind transferați în Las Vegas, unde au fost cazați la hotelul “Bellagio”, tot timp de câteva zile.

Pe timpul petrecut în Las Vegas, medicii nu au participat la un congres, ci au făcut o excursie la “Grand Canyon”.

Procurorii mai susțin că medicii vizați au fost implicați și în realizarea unor așa-zise studii clinice, pentru care au fost remunerați, însă studiile în cauză nu au la bază date reale, aceasta fiind încă o modalitate prin care medicii erau recompensați financiar pentru sprijinul acordat producătorilor de medicamente.

16 medici – șefi, vizați de investigații

Sursele citate de AGERPRES au mai arătat că ar fi vizați de investigații 16 medici, inclusiv având funcții de șefi de clinici și secții de oncologie, medici specialiști oncologi, coordonatori și responsabili ai Programului Național de Sănătate – subprogramul oncologie.

Aceleași surse au susținut că ar fi implicați un președinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureș, care controlează farmacii, și peste 10 reprezentanți zonali ai firmelor de medicamente.

Potrivit surselor, unii dintre medicii implicați fac parte din comisiile de achiziții de medicamente organizate la nivelul spitalelor, care ar fi pretins și primit foloase sau furnizorii le ofereau avantaje.

Scopul acestor acțiuni de ”recompensare” era creșterea vânzărilor de medicamente pentru anumite companii farmaceutice sau anumiți distribuitori.

Sursele au explicat că reprezentanții zonali ai firmelor sunt cei care țin efectiv legătura cu medicii coordonatori de program și cei de specialitate, pe care îi stimulează material pentru a prescrie, cu predilecție, produsele acestora, precum și cu funcționarii CJAS pentru aprobarea cu celeritate a dosarelor pacienților cărora li se decontează, în cadrul Programului Național de Sănătate, aceste medicamente.

În unele situații, în această rețea, au menționat sursele, ar fi fost implicați reprezentanți și angajați ai unor farmacii, care asigurau eliberarea medicamentelor prescrise.

Modalitățile de cointeresare constau în perfectarea unor contracte de sponsorizare pentru participarea la diverse congrese/simpozioane organizate în țară sau în străinătate, care le permit medicilor acumularea de puncte necesare obținerii gradelor profesionale, plata unor taxe de speaker, remunerarea pentru studii de specialitate, unele neefectuate în realitate, asigurarea cheltuielilor pentru vacanțe în străinătate sau acordarea de diverse bunuri de valoare, cu titlu de materiale promoționale.

Potrivit acelorași surse, creșterea vânzărilor unor produse cu valoare ridicată — Avastin, Herceptin, Interferon, Zoladex, Tarceva, utilizate în cadrul Programelor Naționale de Oncologie și de Terapie Intensivă a Insuficienței Hepatice, duce la creșterea artificială a numărului de pacienți incluși în scheme terapeutice, creșterea stocurilor de medicamente în cadrul farmaciilor cu circuit închis, nejustificată prin rulajul efectiv al acestora în cadrul programelor. Acest fapt conduce la direcționarea fondurilor alocate în funcție de interesele operatorilor farmaceutici agreați, prejudicierea FNUASS și apariția unor sincope în asigurarea altor produse integrate în schemele terapeutice ale pacienților, cu consecințe în afectarea calității și continuității actului medical.

De asemenea, se verifică și crearea unor relații la nivelul directorilor medicali/medicilor șefi din CJAS, în unele situații chiar și al funcționarilor din cadrul Compartimentelor Programe Naționale de Sănătate și Farmacii, cu atribuții de control.

Medicii treceau în fișă afecțiuni mai grave ca să prescrie medicamentele unor firme

Potrivit acelorași surse au fost cazuri în care anumiți medici treceau în fișa pacientului afecțiuni mai grave pentru a putea prescrie medicamente care le-ar fi adus comisioane din partea firmelor producătoare sau distribuitoare.

Concret, erau situații în care un medic oncolog cerea, de exemplu, ca dimensiunea unui chist citită la ecograf să fie trecută în documentele spitalului ca fiind mai mare, respectiv 4 cm în loc de 2 cm, ca să-i poată prescrie medicamente și tratament care i-ar fi adus respectivul comision sau alte beneficii.

R.D.