joi, 29 octombrie 2020 - 10:53

PERCHEZIȚII DNA în Teleorman. Fostul prefect Teodor Nițulescu, suspectat de patru infracțiuni de corupție / UPDATE

Rezultatele testelor PCR primite în timp real prin SMS. Implicarea medicilor de familie schimbă procesul raportării

Fluxul informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se modifică începând de săptămâna viitoare, prin actualizarea platformei informatice de colectare...

Care este situația epidemiologică reală în Ilfov. Lista pe localități a ratei de infectare

Rata de infectare în județul Ilfov, transmisă public de Grupul de Comunicare Strategică, pe 26 octombrie, era de 1,86 la mia de locuitori, fiind...

Ion Cristoiu: Cei mai buni votanţi pentru PNL pe 6 decembrie sunt morţii. Mai dă unul din ăia morţi şi pe la PSD, să...

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că discursul preşedintelui Iohannis, după întâlnirea de marţi cu responsabilii  şi specialiştii din sănătate, are un “ caracter sinistru”, unic...

PSD a cedat în fața PNL și a lui Iohannis bătălia pentru fixarea datei alegerilor

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că PSD a pierdut majoritatea în Biroul permanent al Senatului din cauza dezertării senatorului Ion Ganea. Ca urmare a...

Ancheta procurorilor vizează fapte comise în perioada 2009 – 2012

jandarmi

  • UPDATE

Fostul prefect al județului Teleorman Teodor Nițulescu – ale cărui locuințe din Alexandria și din satul Gresia, comuna Stejaru (județul Teleorman), ultima dintre acestea un adevărat conac, sunt vizate de percheziții joi dimineață – este suspectat de comiterea a patru infracțiuni de corupție: conflict de interese, evaziune fiscală și două fapte de abuz în serviciu.

În ceea ce privește conflictul de interese, anchetatorii susțin că Nițulescu a deținut, în perioada în care era prefect, și funcția de asociat unic la SC Grup N.T.I.R. SRL.

În plus – susțin aceleași surse – Teodor Nițulescu este suspectat de abuz în serviciu, după ce, în calitate de prefect al județului Teleorman, împreună cu Constantin Amarie, inspector șef al Inspectoratului Școlar General Teleorman, ar fi făcut presiuni asupra lui Gabriel Nicolae Poncea – directorul Clubului Sportiv Școlar Turnu Măgurele pentru anularea unei licitații câștigate de asocierea SC TELDRUM SA (societatea controlată de Liviu Dragnea) și Hidro Olt SRL și pentru atribuirea ulterioară a contractului privind amenajarea sediului și a sălii de sport a clubului către altă asociere formată din SC TEN HOLDING SRL și SC Hidro Olt SA. Societatea Ten Holding este deținută de Eugen Pîrvulescu, fostul președinte al Pandurii Târgu Jiu.

De asemenea, pentru câștigarea unei licitații în comuna Adunații Copăceni, firmei SC Marowi Bronx Star Impex SRL i s-a impus executarea contractului de lucrări de reparații infrastructură și îmbunătățiri funciare pentru zona OIF Agroir 2001 Cervenia pe care ulterior să-l subcontracteze firmei SC Agronim Prest SRL  – firmă controlată la acea dată chiar de prefectul Nițulescu  – și efectuarea recepției lucrărilor în condițiile în care acestea nu erau finalizate.

De altfel, au adăugat aceleași surse, infracțiunile de evaziune fiscală ar fi fost comise de Teodor Nițulescu prin Agronim Prest SRL (nu au fost  înregistrat în evidențele contabile veniturile obținute din vânzări, dar au fost înregistrate cheltuieli fictive având la bază operațiuni nereale).

Astfel, potrivit anchetatorilor, Teodor Nițulescu,  în calitate de prefect al județului Teleorman în perioada 2009-2012, ar fi exercitat acţiuni de influenţă care au vizat obţinerea, de către Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (A.V.P.S.) Vedea – pe care o conducea din funcția de președinte –  a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul anumitor fonduri cinegetice situate pe raza judeţului Teleorman.

Mai mult, Nițulescu ar fi influențat șefi din Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman pentru a-i determina să stopeze controalele la SC COMIXT SA din Roşiorii de Vede, unde avea interese.

În plus, Teodor Nițulescu ar fi făcut presiuni și la Garda Financiară Teleorman pentru a trimite controale la SC ADYTEX INVESTMENT SRL (pentru a obţine informaţii privind raportul acestei firme cu SC AMT SERVICII INSOLVENŢĂ SPRL Craiova), ca să creeze astfel presiuni asupra acționarilor acestei firme și să acapareze 75% din părţile sociale.

De altfel, Nițulescu ar fi intenționat să preia, în perioada octombrie – decembrie 2011, și controlul asupra activelor mobile imobile ale SC BERE ŞI MALŢ ROBEMA S.A. Roşiorii de Vede (aflată în procedură de faliment), cu sprijinul numitei VIDU VICTORINA-MARINELA (şef birou juridic din cadrul D.G.F.P. Teleorman) şi al lui SĂFTOIU FLORIN (administratorul S.C. AMT SERVICII INSOLVENŢĂ S.P.R.L. Craiova – lichidator judiciar desemnat).

Teodor Nițulescu mai este acuzat și de faptul că s-a folosit de calitatea sa de prefect al județului Teleorman pentru a obține informaţii confidenţiale de la șeful IPJ Teleorman referitoare la faptul că Adriana Florea, şef serviciu în cadrul Primăriei Alexandria, este dată în urmărire generală (pe numele acesteia fiind emis mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea). În acest context, Nițulescu s-a întâlnit cu Adriana Florea.

În fine – mai susțin anchetatorii, în perioada mai 2011 – iunie 2012, pe când ocupa funcţia de prefect, Nițulescu ar fi făcut acte de comerţ incompatibile cu funcţia la SC VENUS MOB S.R.L. şi SC COMIXT S.A. Roşiorii de Vede.

Cât despre Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiori de Vede, instituția – susțin procurorii DNA – ar fi încheiat un număr de 25 contracte (având ca obiect achiziţii de mobilier, echipament medical, echipament IT şi electrocasnice) în valoare totală de 1.967.438,16 lei inclusiv TVA cu încălcarea legislației în materie de achiziții publice.

În fapt, instituția ar fi divizat cele trei achiziţii publice în mai multe contracte, pentru a le putea oferi “cu dedicație”, fără organizarea de licitații.

Astfel, pentru achiziţia de mobilier, Spitalul a divizat contractul în 7 achiziţii directe, în valoare totală de 430.000 lei – valoare estimată fără TVA, pentru achiziţia de echipament medical, autoritatea contractantă, a divizat contractul de achiziţie publică în 11 achiziţii directe distincte, în valoare totală estimată de 770.000 lei şi în mod identic, achiziţia de echipament IT şi electrocasnice a fost divizată în 7 achiziţii directe, în valoare estimată totală de 433.000 lei, iar achiziţia de autovehicule a fost divizată în două achiziţii directe în valoare totală estimată de 110.000 lei.

Toate contractele, cu excepţia contractului nr. 145/15.12.2009 încheiat cu SC PEFIN GENERAL PROD SRL  şi a contractului nr. 142/15.12.2009 încheiat cu GB INDCO SRL,  au fost încheiate în perioada 20.11.2009 – 27.11.2009, dar au fost semnate pentru Director financiar – contabil de Aurelia Dascălu în data de 02.12.2009. Facturile emise în baza contractelor încheiate în perioada 20.11.- 27.11.2009 au fost achitate integral în data de 27.11.2009 şi 30.11.2009. Pentru toate produsele au fost încheiate procese verbale de custodie, la data emiterii facturilor, conform cărora marfa este lăsată în custodia furnizorului.

Din documentele aflate deja pe masa procurorilor anticorupție rezultă că, în cazul PEFIN&PRO SRL,PROFI CONSTRUCT SRL, EVO NETWORK SYSTEMS SRL, PEFIN GENERAL PROD SRL,  la data întocmirii proceselor verbale de custodie, furnizorul nu achiziţionase marfa revândută spitalului. Cu alte cuvinte, procesele verbale de custodie au fost întocmite în fals, mai arată sursele citate.

Procurori DNA însoțiți de jandarmi au descins, joi dimineață, la sediile unor primării din județul Teleorman (trei primării), dar și la Spitalul de Pneumofiziologie din Roșiorii de Vede, într-un dosar care vizează fapte de corupție ce ar fi fost comise în perioada 2009 – 2012. Surse judiciare susțin că vizat de anchetă este și fostul prefect de Teleorman Teodor Nițulescu. 

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2009 – 2012.

În cursul zilei de 27 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în județul Teleorman, din care patru sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

Surse judiciare au precizat că anchetatorii au descins și la locuința fostului prefect Teodor Nițulescu. Potrivit surselor citate, în dosar sunt vizate abuzuri care ar fi fost comise în legătură cu o serie de achiziții derulate de cele trei primării, dar și de conducerea Spitalului de Pneumofiziologie din Roșiorii de Vede.

Săftoiu, despre candidații PNL: Chiulangii și oameni care au tăcut, dar „au știut să vorbească cu paltonul liderului”

Deputatul PNL Adriana Săftoiu, care nu mai candidează pentru un nou mandat, comentează, într-o postare pe Facebook, listele PNL pentru alegerile parlamentare, afirmând că...

Apelul șefei medicilor de familie către populație – cel mai important lucru de făcut și principala cauză a îmbolnăvirilor

Președinta Asociației Medicilor de Familie București, Sandra Alexiu, face un apel către toată populația îndemnând la întărirea legăturii cu propriul medic de familie, mai...

Valul 2 de COVID. Teamă generală de colaps al sistemelor de sănătate în Europa. Situația epidemiologică la zi

Al doilea val al pandemiei de COVID-19 se răspândește cu o agresivitate mai mare decât în primăvara acestui an în toată Europa și provoacă...

Cum vor fi tratați asimptomaticii. Noul ordin al lui Nelu Tătaru are și un chestionar pentru medicii de familie

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat ordinul prin care pacienții cu COVID-19 fără simptome sau cu forme ușoare nu vor mai fi internați, ci...

Germania: Moș Crăciun aduce ”lockdown” și polițiști

Vlad Drăghicescu (corespondență specială) Andy Grote, ministru de interne în landul Hamburg, avertizează că autoritățile se vor asigura că regulile ce prevăd limitarea drastică întâlnirilor private...