1.4 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 1:39
No menu items!

Percheziţii la taximetrişti-pirat de la Aeroportul “Henri Coandă”, suspectaţi de infracţiuni cu violenţă

spot_img

henri-coanda

Poliţiştii bucureşteni au descins, marţi dimineață, în 24 de locații din Bucureşti, Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa, la taximetrişti-pirat suspectaţi că acostau clienţi în zona Aeroportului “Henri Coandă”, pretindeau sume mari la finalul cursei, iar dacă victimele refuzau să plătească, erau jefuite.

Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au loc la membrii unei grupări suspectate de infracţiuni cu violenţă, anchetatorii urmând să audieze 24 de persoane.

Surse judiciare au precizat că membrii grupării sunt suspectaţi că acostau persoane în zona Aeroportului “Henri Coandă” Bucureşti, pe care le transportau în regim de taxi, iar la finalul cursei le cereau sume mari de bani. În cazul în care clienţii refuzau să plătească, taximetriştii-pirat blocau uşile maşinii, îi ameninţau şi chiar îi loveau. Şoferii urmăreau ca persoanele pe care le luau în maşină, cetăţeni străini sau români, să fie bine îmbrăcate, pentru a fi siguri că au sume mari de bani. Aceştia cereau pentru o cursă de la aeroport până la hotelul Intercontinental 230 de euro, iar într-un alt caz au cerut unei persoane, până la Braşov, 800 de lei, au adăugat sursele citate.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii bucureşteni, cu sprijinul Direcției de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerul Afacerilor Interne şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.

R.D.