sâmbătă, 24 octombrie 2020 - 6:20

Percheziţii DNA la o asociaţie de nevăzători şi la o confederaţie patronală

Bănicioiu, la un pas de a fi dat de deputați pe mâna procurorilor: „Minciuni. Unii fac denunțuri ca să scape”

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis că fostul ministru Nicolae Bănicioiu poate fi urmărit penal, la cererea DNA. Deputații juriști au luat această decizie...

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o...

Timișoara: Validarea ca primar a germanului Dominic Fritz, blocată de contestații în instanță

Validarea primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR PLUS, a fost atacată la Tribunalul Timiş de către trei persoane, astfel că...

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului...

Ancheta procurorilor în acest caz vizează fraude din fonduri europene

Mascati_SZ

Procurori DNA însoțiți de jandarmi fac, marţi, nouă percheziţii în Bucureşti şi Buzău, la locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie privind fonduri europene, precum şi la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi al unei confederaţii patronale.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2010 – 2014.

În cursul zilei de 25 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiile București și Buzău, din care două sunt instituții publice, iar restul domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

Surse judiciare citate de MEDIAFAX au precizat că au loc percheziţii la sediul Asociaţia Nevăzătorilor din România şi la sediul unei confederaţii patronale.

Părinții primesc zile libere plătite chiar și când școlile se închid pentru alegeri

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de OUG care prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum...

Guvernul alocă 65 de milioane de lei din Fodul de rezervă pentru achiziția de Remdesivir

Guvernul a alocat 65 de milioane de lei pentru achiziția de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid, prin contractul încheiat la nivelul...

39 de mesaje Ro-Alert, în nouă orașe

În judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis nu mai puțin de...

OUG pentru asimptomatici și bolnavii cu forme ușoare: Medicii de familie primesc 105 lei pentru fiecare pacient COVID-19

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii...

Diaspora, neinteresată de votul pentru parlamentare. Doar 40.000 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență

Mai puțin de 40.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din luna decembrie, deși statele cu cele...