19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:01
No menu items!

Pensionarii militari blochează centrul Capitalei în weekend

spot_img

Traficul rutier va fi restricționat duminică, începând cu ora 8.30, pe Șoseaua Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, iar, la nevoie, de la Arcul de Triumf, având în vedere că în zona Piața Victoria va avea loc un miting, între orele 11.00 și 18.00, a anunțat vineri Brigada Rutieră a Capitalei. Duminică, în Piața Victoriei, va avea loc un nou protest al militarilor în rezervă, nemulțumiți de cuantumul actual al pensiilor, dar și de salariile din sistem.

„Circulația în Piața Victoriei va fi resistematizată prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului României, între bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu. Sensul de circulație din Piața Victoriei, relația str. Buzești – Nicolae Titulescu către Calea Victoriei, respectiv către Bd. Lascăr Catargiu, se va restricționa. Restricția se va menține până la finalizarea activității. Pe str. Paris, traficul va fi restricționat doar către bd. Aviatorilor; pe breteaua Iancu de Hunedoara, traficul va fi restricționat doar către bd. Aviatorilor”, se precizează în comunicatul Poliției.

Brigada Rutieră le recomandă șoferilor ca rute alternativ: Piața Presei Libere – Bd. Kiseleff – Piața Arcul de Triumf – Piața Charles de Gaulle – Calea Dorobanților – Șos. Ștefan cel Mare și Piața Presei Libere – Piața Montreal – bd. Mărăști – Bd. Ion Mihalache – Piața Victoriei.

Polițiștii rutieri le cer conducătorilor auto să reducă viteza, să circule cu prudență în momentul în care se deplasează pe lângă grupurile de pietoni și să respecte semnalele agenților.

R.D.