24.5 C
București
marți, 7 mai 2024 - 18:58
No menu items!

Pensiile magistraților vor fi supraimpozitate. Ce praguri a aprobat Senatul. Vârsta de pensionare, 60 de ani

spot_img

Legea pensiilor de serviciu pentru magistrați a fost adoptată de Senat, urmând să fie dezbătută, în forma finală, de Camera Deputaților, forul decizional. După decizia CCR s-a eliminat prevederea privind recalcularea pensiilor, dar se impun două praguri, de 15% sau 20%. Iar dacă vechimea rămâne de 25 de ani de activitate, vârsta de pensionare va fi de cel puțin 60 de ani pentru magistrați.

Noua formă a legii pensiilor speciale ale magistraților a trecut de Senat, prevederile fiind puse în acord cu decizia CCR din august, care a declarat proiectul ca fiind neconstituțional. Proiectul de lege privind modificarea referitor la modificarea conditiile de pensionare a magistratilor, precum si la calculul pensiilor acestora a fost adoptat cu 89 de voturi „pentru”, 18 voturi „impotriva”, o abtinere, iar un senator nu a votat.

Conform luju.ro, noul proiect de lege, completat cu amendamentele trimise de Guvern, prevede următoarele:

– la modul de calcul al pensiei, se va stabili raportat la media indemnizațiilor și sporurilor din ultimele 48 de luni (patru ani) de activitate;

– se introduce o eșalonare nouă a perioadei de cel mult 5 ani în alte profesii juridice, care să fie luata în calcul la vechimea de 25 de ani necesară pentru ca judecatorii și procurorii să se poată pensiona

– se vor introduce trei impozite: unul de 10%, altul de 15%, altul de 20%, în funcție de valoarea părții necontributive din pensia de serviciu.

De asemenea, forma adoptată de Senat prevede ca judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul juridic „cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de pensionare de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute din ultimele 48 luni de activitate înainte de data pensionării”.

De asemenea, „cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”.

Camera Deputaților va dezbate și va da votul final pe proiectul de lege în cursul săptămânii viitoare, iar dacă va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis și nu va fi atacat din nou la CCR, va intra în vigoare.

M. Nedelcu