11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:31
No menu items!

Pe cine vede Antonescu premier după alegerile din decembrie

spot_img

Crin Antonescu crede că Victor Ponta va fi cu siguranţă prim-ministru şi după alegerile din 9 decembrie, iar partidele care îl susţin vor rămâne împreună la guvernare în următorii patru ani.

“Puteţi fi siguri că Victor Ponta va fi prim-ministru. Nu mă bag în treaba primului ministru, dar ceva îmi spune că şi Daniel Constantin va fi ministru”, a declarat Antonescu. Preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele PSD Victor Ponta au participat vineri, la Piteşti, la lansarea candidaţilor USL pentru cele 13 colegii parlamentare din judeţul Argeş, patru la Senat şi nouă la Camera Deputaţilor. La eveniment a fost prezent şi preşedintele PC Daniel Constantin, care candidează pentru un mandat de deputat într-un colegiu din judeţul Argeş. Lansarea candidaţilor USL s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, în prezenţa câtorva sute de membri şi simpatizanţi ai partidelor care compun USL.