13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:40
No menu items!

Patruzeci şi trei de membri ai contingentului ONU, răpiţi în zona Platoului Golan

spot_img

Contingentul ONU monitorizează frontiera dintre Israel şi Siria, în zona Platoului Golan

israel siria

Patruzeci şi trei de membri ai contingentului ONU de menţinere a păcii au fost capturaţi de o grupare islamistă, joi, în zona Platoului Golan, anunţă Naţiunile Unite, potrivit AFP.

Contingentul ONU monitorizează frontiera dintre Israel şi Siria, în zona Platoului Golan.

Răpirile au avut loc în partea siriană, într-o zonă unde au loc confruntări între serviciile de securitate siriene şi grupuri insurgente, a declarat Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU.

Porivit ONU, alţi 81 de membri ai contingentului de pace sunt blocaţi în apropierea localităţilor Ar Ruwayhinah şi Burayqah.

Naţiunile Unite nu au precizat ce grup a revendicat capturarea militarilor. În acea regiune sunt active numeroase grupări armate, inclusiv Frontul Al-Nusra, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida.

D.M.