Patru români, condamnaţi în Franța pentru trafic cu bebeluşi

Bancherii păstrează ideea recursului la Înalta Curte pe clauzele abuzive, și nu la Curtea de Apel

Cei patru au primit pedepse cuprinse între 18 luni şi cinci ani de închisoare

Bancherii păstrează ideea recursului la Înalta Curte pe clauzele abuzive, și nu la Curtea de Apel

Patru români au fost condamnați de Tribunalul Corecţional din Marsilia la pedepse cuprinse între 18 luni şi cinci ani de închisoare pentru că au vândut bebeluşi către două cupluri sterile de nomazi francezi, condamnate și ele la închisoare cu suspendare, relatează “Le Figaro” în ediţia electronică.

“Este un suk (bazar arab) al umanităţii! 3.500 de euro, 5.000 de euro, 10.000 de euro pentru un bebeluş, cine dă mai mult?”, a susținut, în instanță, procurorul Ahmed Chafai. Comerţul cu fiinţe umane, “sclavia timpurilor moderne”, este interzis, a subliniat el.

Procurorul a cerut miercuri, în cadrul procesului pentru trafic cu bebeluşi romi, pedepse de şapte ani de închisoare pentru cei patru romi acuzaţi că au organizat o reţea de trafic cu bebeluşi, vânduţi către cupluri sterile de nomazi. Romii au fost acuzaţi de “trafic de fiinţe umane”. El a cerut totodată doi ani de închisoare pentru cele două cupluri de cumpărători.

Vânzătorii au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 18 luni şi cinci ani de închisoare şi interzicerea ulterioară a intrării pe teritoriul Franţei, iar cumpărătorii au fost condamnaţi la pedepse de doi ani de închisoare, cu suspendare.

Procurorul a denunţat “mizeria umană”, “suferinţa” protagoniştilor, “avariţia” unora dintre ei, “o lume interlopă la limita mafiei” şi “dezumanizarea”, într-un dosar pe care l-a rezumat la “crearea unei uzine de bebeluşi” de – către “un clan familial” în cadrul căruia concubinii au “obligat femeile să-şi vândă copiii”.

“Alţi bebeluşi au fost vânduţi”, a dat procurorul asigurări, în contextul în care procesul a vizat patru sarcini, dintre care două au condus la vânzări, iar alte două au eşuat, una deoarece mama a refuzat, până la urmă, să îşi abandoneze copilul, iar cealaltă întrucât poliţia a arestat banda anterior, în urma unui pont.

Din clan fac parte patru români, şi anume Ilie Ioniţă, alias “Tarzan”, personajul central, şi patru parteneri ai surorilor sale, Valeriu Roşu, Florian Stan şi Florin Coman, cu vârste cuprinse între 25 şi 42 de ani. Ei au venit să muncească în Franţa. De fapt, căutau în gunoaie, iar unul dintre ei cerşea în Corsica. Ei locuiau în tabere improvizate, hrănindu-se cu ceea ce găseau în pubelele unui supermarket vecin şi trimiteau mandate de câte 20-30 de euro pe săptămână familiilor lor din România.

Toţi au negat faptele de care au fost acuzaţi, în pofida probelor, constând în mare parte în interceptări telefonice, şi a mărturiilor prin care cumpărătorii au afirmat iniţial că era vorba despre donaţii, iar ulterior au recunoscut, în instanţă, că au negociat preţul de cumpărare înainte de naştere, şi anume suma de 8.000 de euro şi o camionetă Mercedes într-un caz şi suma de 8.000 de euro şi un autoturism marca BMV vechi, în celălalt.

“Cu privire la trei dintre surorile dumneavoastră, însărcinate, ale căror sarcini au condus la vânzări sau planuri de vânzare, acest lucru necesită explicaţii”, a subliniat preşedintele şedinţei Fabrice Castoldi. “Este din cauza întâmplării”, i s-a răspuns.

Avocaţii inculpaţilor au pledat pentru eliberare. Avocatul lui Ilie Ioniţă şi Valeriu Roşu, Daniel Roscio, şi-a motivat cererea prin “suferinţa, mizeria umană şi intelectuală” a clienţilor săi.

R.D.

NICIUN COMENTARIU