6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:28
No menu items!

Patru poliţişti români, medaliaţi în Afganistan

spot_img

Patru poliţişti români din cadrul misiunii EUPOL Afganistan au fost medaliaţi, miercuri, la Kabul, cu Medalia de Serviciu EUPOL, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Misiunii de Poliţie a Uniunii Europene în Afganistan.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), înalta distincţie a fost înmânată de către Karl Åke Roghe, şeful Misiunii de Poliţie a Uniunii Europene (EUPOL) Afganistan.

„Misiunea de Poliţie a Uniunii Europene în Afganistan a fost inaugurată la 17 iunie 2007 şi vizează acordarea de sprijin guvernului Republicii Islamice Afganistan pentru crearea şi consolidarea unei forţe poliţieneşti în măsură să contribuie la asigurarea securităţii şi a siguranţei poporului afgan, într-un stat organizat pe principii democratice”, se arată în comunicatul de presă.

În teatrul de operaţiuni din Afganistan se află 15 poliţişti români care desfăşoară activităţi de pregătire profesională, îndrumare şi consiliere a poliţiştilor afgani din cadrul Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei şi Parchetului General din Afganistan.

R.D.