22.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 20:06
No menu items!

Patru elevi de 16 ani s-au filmat în timp ce întrețineau relații sexuale cu o colegă și au distribuit imaginile în licee

spot_img

Un caz neobişnuit are în prim plan 5 elevi de la două dintre cele mai prestigioase licee din Galaţi.

Ce s-a întâmplat exact nu este clar. Cert este că, după ce părinţii fetei au văzut imaginile, au intrat pe fir procurorii DIICOT, care i-au săltat pe băieţi de la liceu, miercuri, pentru audieri.

”Cercetările au fost demarate «in rem» pentru infracțiunea de pornografie infantilă. Nu a fost pusă sub acuzare nicio persoană. Deocamdată au fost ridicate mijloace de probă, respectiv telefoanele mobile și audiate persoanele indicate în sesizarea primită de DIICOT”, a declarat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al DIICOT, pentru presa locală.

Producerea, deţinerea și distribuirea de materiale pornografice cu minori se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă elevii ar fi judecaţi ca adulţi.

Observator News transmite că băieţii s-ar fi filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu una dintre colegele lor. Nu ar fi vorba de viol, ci de relaţii consimţite la o petrecere.

Totul s-ar fi întâmplat în ziua în care avea loc simularea pentru bacalaureat, atunci când aceşti elevi nu au mers la şcoală pentru că erau doar cei care susţineau examenul. Au fost la o petrecere acasă la unul dintre ei, acolo au consumat şi alcool şi au avut şi acele scene de sex care au fost filmate şi distribuite.

Surse din cadrul anchetei citate de ProTV susțin că un băiat de clasa a zecea și-a chemat iubita, de aceeași vârstă cu el, apoi și trei prieteni.

„Este vorba despre un comportament pe care l-au adoptat într-o anumită situație din naivitate, din lipsă de informații, din tentații ale vârstei (…) Ne-am preocupat de ceea ce se întâmplă cu fata, cu victima. Pentru că este, cred eu, persoana cea mai importantă, în toată această poveste. Ea trebuie să fie cea care să fie protejată și cea care trebuie să aibă susținerea noastră, consiliere psihologică”, spune Andra Ionescu, directorul Colegiului Naţional Costache Negri din Galați, citată de ProTV.

„Nu știu care e motivul pentru care au fost luați și nici nu am nimic de declarat în privința asta. Dacă e să nu raportăm la elevii noștri, au o situație medie, să-i zic așa. Conform statutului elevului, pentru abaterile care s-au petrecut în afara școlii, răspund conform legii”, adaugă sec Romeo Zamfir, directorul Colegiului Naţional Vasile Alexandri Galați, unde învaţă doi dintre băieţi.

D.Constantin