18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:59
No menu items!

Patru avioane de luptă rusești, interceptate de poliția aeriană NATO deasupra Mării Negre

spot_img

Patru avioane de luptă rusești au fost interceptate, în ultimele zile, deasupra Mării Negre de poliția aeriană NATO, care supravegheaza și spațiului aerian al României.

Centrul de operațiuni aeriene combinate de la Torrejon din Spania este locul de unde se văd toate intrările neautorizate ale unui avion inamic în spațiul aerian al NATO. De acolo sunt ordonate și intervențiile prompte de interceptare, iar astfel de misiuni s-au înmulțit de când a izbucnit războiul. Mai ales deasupra Mării Negre, dată fiind apropierea de zona de conflict. Nu mai puțin de 4 avioane rusești de luptă au fost interceptate în spațiul controlat de forțele NATO, arată stirileprotv.ro.

Piloții alianței sunt pregătiți să intervină în doar câteva minute de la declanșarea unei astfel de alerte, acționând doar după proceduri foarte clare.

”Este foarte solicitant, sângele îți curge cu viteză, așa că încercăm să ne menținem focusați și să fim disciplinați ca să ne asigurăm că facem totul corect chiar dacă lucrurile se întâmplă cu viteză. În cel mai rău caz, putem fi nevoiți să doborâm avionul inamic, dar vom face asta doar dacă va fi absolut necesar, dar asta este cumva cel mai rău scenariu al misiunii noastre”, a spus Lewis Travers, pilot Typhoon, potrivit sursei citate.

El a explicat și ce se întâmplă atunci când un avion străin este interceptat: ”Pentru început, interceptăm avionul, încercăm să luăm legătura cu el, îl întrebăm ce face în zonă și de ce, dacă are nevoie de asistență, și de acolo, continuăm acțiunile în funcție de scenariu, de unde se află, ce fac și încotro se îndreaptă, dacă este sau nu înarmat.”

Ca urmare a invaziei ruse, NATO și-a întărit apărarea pe întreg flancul estic inclusiv forțele aeriene care execută poliția aeriană. 2 aeronave britanice Typhoon s-au alăturat celor 4 deja prezente la Mihail Kogalniceanu și vor asigura vreme de câteva luni spațiul aerian al României. Acestea completează forțele deja existente: opt avioane Typhoon italiene, MiG-21 Lancer și F-16 românești și șase F-16 americane.

                                                                                                                  Adina Silav