21.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 14:45
No menu items!

Patronul de la Ferma Dacilor, bilet de voie de la judecători

spot_img

Imediat după ce a fost plasat în arest la domiciliu, Cornel Dinicu le-a cerut judecătorilor să-i modifice obligaţiile şi să-i dea voie să plece de acasă, dar și să fie lăsat să vorbească cu iubita și fiul său.

Tribunalul Prahova a judecat, miercuri, contestaţia patronului complexului Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti care i-a respins solicitarea de modificare a obligaţiilor aferente arestului la domiciliu, în sensul de a i se permite să ia legătura cu fiul său şi cu concubina sa. Iar, judecătorii i-au admis în parte cererea.

„Admite în parte solicitarea formulată de către contestatorul-inculpat DINICU CORNEL și dispune înlăturarea obligației stabilită în sarcina acestuia de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Dinicu Cornel (fiul inculpatului) şi Gospodaru Alexandra Ioana (concubina inculpatului). Respinge solicitarea formulată de către contestatorul-inculpat DINICU CORNEL privind înlăturarea obligației acestuia de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorul Olteanu Marian Viorel. Definitivă”, se aratî în decizia judec[torilor.

Fiul său şi concubina lui Cornel Dinicu sunt martori în dosarul Ferma Dacilor, iar toţi cei trei au domiciliul la aceeaşi adresă. Printre condiţiile impuse de instanţă lui Dinicu prin măsura arestului la domiciliu se număra şi aceea de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpaţii, cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora şi ai victimelor decedate, cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză.

Totodată, patronul Fermei Dacilor a solicitat instanţei permisiunea să părăsească domiciliul de patru ori, câte o dată pe săptămână, deoarece „are probleme medicale stomatologice urgente: o infecţie dentară care îi provoacă dureri foarte mari”, cererea fiind, de asemenea, respinsă. El a contestat şi această decizie, contestaţia fiind judecată de Tribunal tot miercuri. Și aici a avut câștig de cauză.

„Admite în parte cererea formulată de inculpatul DINICU CORNEL, astfel cum a fost precizată. Permite inculpatului DINICU CORNEL părăsirea imobilului situat în București astfel: – în datele de 19.02.2024 și 26.02.2024, între orele 10:00-16:00, în vederea efectuării consulturilor stomatologice. Traseul deplasării va fi stabilit în acord cu organul de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului. Definitivă”, au comunicat magistrații.

Pensiunea Ferma Dacilor din Tohani (Prahova) a ars în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie 2023, iar opt oameni şi-au pierdut viaţa în incendiu. Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu.

Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor – Cornel Dinicu, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie – sunt acuzaţi acum de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

                                                                                                  Adina Bucur Silav