16.9 C
București
vineri, 22 octombrie 2021 - 23:30

Patronatele din industria cărnii vor TVA de 5%. Care sunt motivele

spot_img

Reducerea la 5% a taxei pe valoare adăugată la carne și preparate din carne ar putea determina scăderea prețurilor acestor produse cu până la 15%

procesare carne

Potrivit reprezentanților Federației Naționale Pro Agro, reducerea evaziunii fiscale în industria cărnii, dar și a prețurilor la consumatorul final, ar putea fi argumente suficiente pentru ca autoritățile să reducă TVA la 5%, de la 24% cât este în prezent.

”În condițiile actuale, cu o taxă pe valoare adăugată la carne și preparate din carne de 24%, evaziunea fiscală este aproape jumătate din potențialul pieței. Concret, statul pierde peste 450 de milioane de euro în fiecare an, din cauza evaziunii fiscale în domeniu. Tocmai de aceea, prin reducerea TVA la 5%, ar avea de câștigat pe termen mediu și lung atât statul, cât și consumatorii finali, prin scăderea prețului la raft. Din analizele noastre, o diminuare a taxei pe valoare adăugată la carne și preparate din carne de la 24% la 5% ar putea determina scăderea prețurilor cu până la 15%”, a declarat președintele Federației Naționale Pro Agro, Alex Jurconi.

Potrivit acestuia, pe termen scurt, bugetul de stat ar putea avea de suferit de pe urma diminuării încasării sumelor aferente TVA-ului, dar există mai multe soluții pentru a compensa acest efect de bază.

”Propunem autorităților implementarea a două soluții de bază. Prima se referă la implementarea unui sistem național de urmărire a transporturilor rutiere, în scopul monitorizării potențialelor fraude fiscale. Această urmărire s-ar putea realiza prin intermediul unui sistem GPS montat pe vehiculul care transportă marfa — soluție adoptată deja de Germania și Spania. A doua soluție vizează obținerea unor împrumuturi, eventual prin emiterea de obligațiuni care ar putea fi achiziționate chiar de consumatorii finali — aceștia dorind în mod clar să beneficieze de produse mai ieftine și de calitate”, a explicat președintele Pro Agro.

Acesta susține, totodată, că producătorii și procesatorii români de carne sunt la limita profitabilității, situația înrăutățindu-se și mai mult după reducerea TVA în Ungaria, la 5%, la carnea de porc.

Autoritățile au redus, de la 1 septembrie 2013, TVA la pâine la 9%, spunând că în funcție de rezultate ar putea lua aceeași măsură și în cazul altor produse.

Joi, premierul Victor Ponta a declarat că în luna septembrie va avea loc evaluarea impactului reducerii TVA la pâine, după un an de aplicare, după care va fi discutat cu producătorii calendarul scăderii TVA la carne, dar şi la produse tradiţionale, bio şi legume-fructe.

C.C.