Patron de magazin, condamnat că a lovit mortal un cerșetor care îi deranja clienții

Patronul mai multor magazine din Bârlad a fost condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare pentru loviri cauzatoare de moarte

masina_politie

 

Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe omul de afaceri Florin Năstac la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru lovituri cauzatoare de moarte, în urma unui incident petrecut în vara anului trecut. Patronul l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe un cerşetor care, ulterior, a murit la spital. Bărbatul este obligat, prin aceeași decizie a instanței,  să execute 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Poliția a stabilit, în vara anului trecut, că patronul Florin Năstac, l-ar fi luat la bătaie pe un cerșetor de 42 de ani, care îi deranja clienții care intrau și ieșeau din magazinul din zona Bariera Puiești. Patronul le-a spus polițiștilor că cerșetorul îi aducea și injurii, și i-ar fi furat și produse din magazin. După ce l-a lovit cu pumnii și picioarele pe cerșetor, patronul l-a abandonat în stradă. Un trecător a sunat la 112 și victima a fost dusă la spital, unde a murit în următoarele ore.

Sentinţa dată de Judecătoria Bârlad nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de procurori, cât şi de omul de afaceri.

NICIUN COMENTARIU