4.5 C
București
joi, 4 martie 2021 - 4:31

Păstorul Cel Bun şi biruinţa Lui asupra diavolului

Prin Cruce şi Înviere Iisus Hristos ne-a izbăvit din robia morţii şi a diavolului. Dar, odată izbăviţi şi dezlegaţi de acest blestem al morţii veşnice, ne-a crescut şi responsabilitatea de apărare prin propria noastră voinţă, ca a unora înzestraţi cu  liberul arbitru: „Dacă vrea cineva să vină după Mine” (Matei 16, 24) – de ispitele diavolului care este gata permanent spre a ne ispiti; de aceea avem îndemnul scris: „Neîncetat vă rugaţi” (I Tesaloniceni 5, 17) şi „Privegheaţi şi vă rugaţi să nu cădeţi în ispită” (Marcu 14, 38).

Pe de altă parte, învăţătura filocalică a Sfinţilor Părinţi (numiţi şi „neptici” sau „trezvitori”, adică îndemnători şi practicanţi ai nevoinţelor ascetice) ne spune că diavolul se dezlănţuie cu toată forţa întunericului „căutând pe cine să înghită”;  când silinţa noastră în rugăciune nu împlineşte măsura izbândei – avem armă de temut Cinstita Cruce: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat-o nouă!” (Slujba Utreniei, Glasul 8). A purta crucea în suflet, în inimă, în minte, în voinţă înseamnă a fi cu Hristos: „Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale Doamne (Psalmi 4, 6). Crucea ne pecetluieşte prin botez şi luptă: „Fă-l Doamne vrednic ostaş până la sfârşit” (din slujba Sfântului Botez). Aici vedem clar că puterile întunericului pândesc sufletul să-l îngenuncheze: „Mulţi sunt cei ce se luptă cu noi de la înălţime” (Psalmi 55, 2). Dar când rugăciunea biruie puterile întunericului la nivel inteligibil şi prin paza minţii şi trezvia atenţiei, satana nu se lasă învins, el urmează să-l lupte pe creştin prin trup. Şi astfel ispiteşte imaginaţia, căutând să înşele raţiunea firii omeneşti, pentru a dezlănţui în noi poftele patimilor de tot felul. Nu ne referim aici la păcate grosolane, ci la poftă, la gând, la întinarea minţii: „Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (Matei 5, 28). Este începutul căderii sufleteşti – învoirea poftei cu păcatul. Spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.”(Efeseni 6, 12).

Diavolul are curse nenumărate, neştiute şi necunoscute, de aceea (în rugăciunea „Tatăl nostru”) ne rugăm Tatălui să nu ne părăsească nici măcar o clipă harul Duhului Sfânt, „să nu ne ducă în ispită” (Matei 6, 13) voinţa noastră slabă, şi de aceea cerem de la Dumnezeu: „Şi ne izbăveşte de cel viclean” (Matei 6, 13). De aceea este condamnabilă cunoaşterea fără Dumnezeu, deoarece cădem prin minte ca oarecând Adam la Pomul Cunoştinţei binelui şi răului – dacă nu strigăm permanent către Dumnezeu: „Pururea lauda Lui în gura mea”. (Psalmi 33, 1) Dar Păstorul Cel Bun Iisus Hristos, văzând căderea şi nimicnicia voinţei noastre: „Duhul este osârduitor dar trupul este neputincios” (Matei 26, 41) – ne-a dăruit pe lângă arma Crucii („Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” Galateni 6, 14) – şi Cinstitul Trup şi Scumpul Său Sânge, ca să-L mâncăm şi să-L bem pentru izbăvire, curăţire, sfinţire, pentru întărire şi biruinţă. A spus Domnul Hristos: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. ” (Ioan 14, 15). Dar acelaşi text al Sfintei Evanghelii ne arată „Că Păstorul cel bun Îşi pune viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10, 11). Hristos Şi-a dat (pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire) propriul Său Trup şi Sânge, pentru ca diavolul să nu mai poată niciodată birui asupra sufletului omului. Tocmai de aceea şi Marele Antonie, „Doctorul Egiptului” spunea: „De va vrea omul-de dimineaţă până seara se va mântui!”.

Din noaptea sfântă a Învierii Lui Hristos şi până astăzi, calea mântuirii este sigur una şi aceeaşi: crucea, smerenia, jertfa, rugăciunea şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Acestea rămân cele mai de temut arme, de care diavolii se tem şi se cutremură: „Ca întru Numele Lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt!” (Filipeni 2, 10). Hristos este totul în lupta cu întunericul: „sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efeseni 5, 8), „Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El.” (Ioan 1, 5)

Părintele Calistrat, 
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi