8.1 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 17:22
No menu items!

Partidul romilor lui Cioabă află după Paști dacă e legal. La fel și Partidul Piraților

spot_img

 Cioaba Dorin

Romii lui Dorin Cioabă au depus de curând, la Tribunalul București, actele necesare pentru înființarea partidului lor. Judecătorii vor discuta cererea pe 7 mai, iar dacă aceasta va fi admisă, formațiunea lui Dorin Cioabă se va numi Partidul Alianța Democrată a Romilor (PADR).

Regele internațional al romilor Dorin Cioabă a venit, pe 8 aprilie, la Tribunalul București, însoțit de lăutari, să depună actele necesare pentru înființarea partidului țiganilor. Printre reprezentanții de frunte ai partidului se vor număra Niculae Nițu și Mircea Dumitru.

Alianța Romilor se va situa pe eșechierul politic, este un partid de dreapta, pentru că romii dintotdeauna au opțiunile astea liberale, era nevoie mare de un astfel de partid, vrem să dăm un semnal pe scena politică, și anume că s-a mai înființat un partid. De data aceasta un partid al romilor care va urmări să ajute comunitatea, să îmbunătățească situația romilor din România

Dorin Cioabă
viitor președinte al partidului

Decizia Tribunalului București nu va fi definitivă, cei nemulțumiți putând contesta hotărârea la Curtea de Apel București.

Trei zile mai târziu după Cioabă, au depus actele la Tribunalul București și cei care vor să înființeze „Partidul Pirat România”. În cazul acestora, magistrații nu au fixat încă un termen de judecată pentru soluționarea cererii. Printre cei care vor conduce acest partid, dacă va fi înființat, sunt Nicolae Claudiu Mărginean, Cristian Petru Bulumac și Valentin Ionuț Cucu.

Despre înființarea acestui partid găsim detalii pe www.partidulpirat.ro :

În luna iunie 2009, ca urmare a participării PiratPertiet din Suedia, la alegerile pentru Parlamentul European – un succes foarte mediatizat, mai mulți roumanian-freaky clămpăiau înfrigurați googălu în căutarea Partidului Piraților… care nu era de găsit. În acest hiatus cineva – „Primul Pirat” a lansat o nadă:  http://partidulpiratilor.ro/forum/ – Forumul Partidului Piraților. S-a dovedit a fi un pescuit curricular. La scurt timp, câțiva din cei înădiți în acest Forum se vor întâlni în București, la Cafeneaua Actorilor, prilej pentru desenarea primului cadru de acțiune al noii formațiuni politice. A urmat participarea la constituirea Partidului Pirat Internațional la Bruxelles. Grupul prezent aici a fost recunoscut „oficial” ca fiind co-fondator al PPI alături de organizații similare din 39  de țări prezente

Partidul Piraților
prezentare oficială

Cristi Ciupercă