17.7 C
București
miercuri, 20 octombrie 2021 - 14:55

Parteneriatul civil între persoane de același sex, respins definitiv

spot_img

Proiectul de lege privind parteneriatul civil între persoane de același sex a fost respins, miercuri, de Camera Deputaților cu 298 voturi “pentru” și 4 “împreună”

casatorie gay

Proiectul de lege inițiat de Remus Cernea privind posibilitatea încheierii parteneriatului civil între persoanele de același sex a fost respins, miercuri, de Camera Deputaților – for decizional. Astfel, au fost înregistrate 298 voturi pentru respingerea proiectului, 4 “împotrivă” şi 3 abţineri.

Cernea a făcut apel, la începutul dezbaterii, ca un lider de grup parlamentar să ceară amânarea discutării acestui proiect, pe motiv că el a depus o sesizare privind nereguli la întocmirea raportului de către Comisia juridică, însă niciun lider nu a răspuns solicitării acestuia.

Deputatul a susţinut că parteneriatul civil este o instituţie care le permite celor care convieţuiesc împreună să beneficieze de minimum de drepturi.

O astfel de reglementare ajută zeci de cupluri, legea este construită astfel încât să nu mai existe nicio discriminare pe criterii sexuale. Să recunoaştem drepturile cetăţenilor, nu să le aruncăm la coş.

Remus Cernea
deputat

Cernea a anunţat că va redepune în curând acest proiect de lege şi speră ca “mentalităţile să se deschidă”.

Comisia juridică a respins, cu unanimitate, în 5 martie, proiectul de lege, argumentele fiind religioase şi sociale.

Proiectul de lege propus de Cernea definea parteneriatul civil ca fiind “un contract încheiat fără niciun fel de dicriminare între două persoane care decid să convieţuiască în baza afecţiunii, respectului şi sprijinului reciproc şi a egalităţii în drepturi“.

D.M.