7.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 10:14
No menu items!

Parlamentul Turciei a adoptat o lege care întărește influența puterii asupra justiției

spot_img

Noua lege le permite de asemenea magistraților să ceară percheziții pe baza unei simple suspiciuni

 Turcia - parlament

Parlamentul turc a adoptat marți seară un proiect de lege contestat al guvernului islamo-conservator care întărește influența executivului asupra aparatului judiciar, a indicat o sursă parlamentară, relatează miercuri AFP.

Criticată de societatea civilă și de opoziție, noua lege vizează reorganizarea celor mai înalte instanțe juridice precum Consiliul de Stat și Curtea de Casație, pentru a numi noi judecători, a precizat sursa citată.

În acest fel, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, provenit din mișcarea islamistă), la putere din 2002, ar putea influența sistemul judiciar și ar reduce de fapt independența justiției, consideră detractorii regimului, potrivit AFP.

Noua lege le permite de asemenea magistraților să ceară percheziții pe baza unei simple suspiciuni.

Puterea se apără spunând că își dorește să „curețe” sistemul judiciar de presupuși membri ai unei confrerii religioase conduse de predicatorul Fethullah Gülen, care trăiește în SUA și pe care regimul l-a acuzat că a complotat pentru a-i determina căderea.

Această nouă lege este cea mai recentă dintr-o serie de reforme legislative controversate adoptate de către Parlament de la începutul anului în urma unor anchete de corupție inedite care au vizat regimul și pe premierul de atunci, Recep Tayyip Erdogan, ales președinte în luna august, în pofida unei crize politice și a caracterului său considerat autoritar de către adversari, scrie AFP.

Puterea acuză mișcarea Gülen că a influențat aceste anchete, în prezent îngropate, și a început deja epurări masive în magistratură și poliție.