Parlamentul se reunește miercuri pentru declarația politică privind demisia președintelui

Cele două Camere ale Parlamentului se reunesc, miercuri, pentru a discuta şi supune votului declaraţia politică prin care i se cere demisia de onoare preşedintelui Traian Băsescu

Plen_parlament_SZ

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată să înceapă miercuri la ora 10.00, după ce, în cursul dimineţii, urmează să aibă loc şi o reuniune a Birourilor permanente, în care să fie definitivată ordinea de zi.

Propunerea de adoptare a unei declaraţii politice privind demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a cazului în care este implicat fratele acestuia, a fost formulată luni de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Tăriceanu a menţionat că declaraţia propusă are o valoare de principiu, politică, şi nu una juridică.

 PDL a anunțat că nu va participa la plenul reunit pentru declaraţia privind demisia preşedintelui.

În ceea ce-i priveşte pe liberali, PNL propune propria declaraţie pentru demisia lui Traian Băsescu. Parlamentarii PNL au adoptat, marţi, în grupurile reunite, un proiect de declaraţie distinctă de cea a lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru demisia de onoare a preşedintelui.

UDMR a anunţat că va lua o decizie legată de acest subiect miercuri dimineaţă.

PPDD a anunţat că parlamentarii partidului vor vota la şedinţa Parlamentului pentru declaraţia prin care i se cere demisia de onoare preşedintelui Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte PC, liderul acestui partid, Daniel Constantin, a menţionat, luni, că parlamentarii conservatori vor fi prezenţi şi vor vota în favoarea unei declaraţii politice a Parlamentului prin care să i se solicite preşedintelui Traian Băsescu să demisioneze.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că va susţine declaraţia politică a Parlamentului prin care i se cere demisia de onoare preşedintelui Traian Băsescu, şeful Guvernului urmând să fie prezent în plenul Parlamentului.

M.N.

NICIUN COMENTARIU