18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 18:51
No menu items!

Parlamentul European recomandă aderarea României și Bulgariei la Schengen. Decizia finală, în Consiliul JAI

spot_img

Parlamentul European a adoptat marți cu un vot larg o rezoluție prin care îndeamnă statele membre să permită României și Bulgariei să adere fără întârziere la spațiul Schengen, potrivit unui comunicat al instituției. Este cea de-a patra rezoluție adoptată de Parlamentul European în acest sens și a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 de abțineri. Printre cei care s-au abținut se numără și europarlamentari olandezi. Asta în condițiile în care, săptămâna trecută, premierul Olandei Mark Rutte a declarat că Olanda nu se opune, în principiu, aderării României la Schengen, dar acest lucru se va întâmpla „când toate condițiile sunt îndeplinite”. Pentru aderare este nevoie de un vot în unanimitate în Consiliul UE. 

În rezoluția adoptată marți, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație.

Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Potrivit comunicatului Parlamentului European, în rezoluție, eurodeputații critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei și României, deși cele două țări îndeplinesc de mult timp condițiile necesare. Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților. Obstrucționarea importurilor, a exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieței unice a UE.

Rezoluțiile Parlamentului European sunt acte care nu produc efecte juridice, dar dau un semnal puternic către statele membre UE.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale UE (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein).

Eurodeputații au solicitat ca Bulgaria și România să fie pe deplin admise în spațiul Schengen în mai multe rânduri, de exemplu, în rezoluția din 2018 pe această temă, în rezoluția din 2020 referitoare la situația spațiului Schengen în contextul pandemiei și într-un raport din 2021 privind funcționarea spațiului de liberă circulație. 

Aderarea unor noi țări la spațiul Schengen este decisă, însă, doar cu unanimitate în Consiliul UE.

Raluca Dan