14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 10:47
No menu items!

Parlamentul a decis ca premierul să nu mai numească șeful poliției. Cum va fi numit șeful IGPR

spot_img

Senatul a adoptat marţi, în calitate de for decizional, propunerea legislativă a social-democratului Tit-Liviu Brăiloiu de modificare a Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prin care se stabileşte că şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române este numit de ministrul de Interne, şi nu de premier, cum este prevăzut acum în lege.

Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă la 27 noiembrie 2019, dar Senatul a adoptat-o, marţi, cu 91 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”. Avizul CSAT a fost negativ.

Potrivit legii în vigoare, „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor”.

Prin modificarea art. 8 de către Senat, actul normativ prevede că „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, numit de ministrul Afacerilor Interne”. Prevederea înseamnă, totodată, că șeful IGPR nu va mai avea rang de secretar de stat.

Propunerea legislativă mai stabileşte că „în cazul instituirii stării de urgenţă ori al unor situaţii excepţionale în care este afectată grav ordinea publică, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine IGPR”, iar în stare de urgenţă „Poliţia locală, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, îşi va desfăşura activitatea în subordinea IGPR”.